21.8 C
București
miercuri, 24 iunie 2026
AcasăSportFotbalMitriță pleacă din Bănie! Starul Universității Craiova, aproape de transferul în China

Mitriță pleacă din Bănie! Starul Universității Craiova, aproape de transferul în China

Oltenii pierd unul dintre cei mai constanți jucători din ultimii ani.

Alexandru Mitriță este foarte aproape să părăsească Universitatea Craiova și să se transfere în China, la Zhejiang Professional FC, în schimbul unei sume estimate la 2 milioane de euro, potrivit fanatik.ro.

Mutarea vine înaintea sezonului 2025/2026 și reprezintă o pierdere majoră pentru formația din Bănie. În vârstă de 30 de ani, Mitriță este unul dintre cei mai valoroși jucători care au evoluat în ultimele sezoane în Superliga.

„În proporție foarte mare, Alex a fost vândut la Zhejiang Professional, pe un contract foarte bun”, a declarat Mihai Rotaru, finanțatorul Universității Craiova, pentru GOLAZO.ro.

Internaționalul român ar fi semnat deja un contract pe trei ani și jumătate cu formația chineză. Zhejiang Professional se află în prima ligă din China și l-a convins pe jucător și cu ajutorul unei recomandări speciale: Nicolae Stanciu, colegul lui Mitriță de la națională, care a evoluat la Wuhan Three Towns în 2022-2023, i-ar fi recomandat mutarea.

Statistici excelente în tricoul oltenilor

Alex Mitriță, cotat la 4 milioane de euro pe Transfermarkt, a avut un randament excelent în actuala aventură la U Craiova:

  • 81 de meciuri jucate
  • 37 de goluri marcate
  • 22 de pase decisive

Conform surselor GOLAZO.ro, pe lângă oferta din China, jucătorul a fost curtat și de cluburi din Qatar și Emiratele Arabe Unite, însă oferta venită din Asia de Est a fost considerată cea mai avantajoasă din punct de vedere financiar și sportiv.

Universitatea Craiova își pierde astfel unul dintre liderii vestiarului, în timp ce Mihai Rotaru încasează o sumă importantă înaintea unei noi campanii de reconstrucție.

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă