„În momentul în care eu am venit ministru al Justiţiei, am constatat faptul că statutul funcţionarilor cu statut special din penitenciare prevede următorul lucru: concursul pentru ocuparea funcţiei de director de penitenciar se organizează potrivit statutului, dar pe o perioadă nedeterminată. Adică cineva ocupă funcţia de director până iese la pensie. Or, în România, regula este a mandatului determinat. Cel mai mare mandat îl au judecătorii de la Curtea Constituţională, consilierii de la Curtea de Conturi, care au 9ani, după care vin mandate de 5 ani, 4 ani, 3 ani , dar niciun demnitar al statului nu are mandat pe perioadă nedeterminată. Mie mi se pare normal ca periodic, la patru ani de zile, să fie această scoatere la concurs a posturilor ca cel care este în funcţie să-l poată ocupa din nou încă un mandat, dar să dăm speranţe, şanse şi altora care îşi doresc această funcţie”, a declarat ministrul Justiţiei.
Tudorel Toader a adăugat că a grăbit elaborarea noului statut pentru penitenciare.
„Se va numi statutul poliţiştilor de penitenciare, ca să intre în familia ocupaţională ordine publică şi siguranţă naţională, unde am prevăzut mandat de patru ani, cu posibilitatea unui nou mandat. Din momentul în care am venit eu, nu am scos niciun post de director la concurs pe perioadă nedeterminată din acest considerent. Proiectul de lege este în Parlament, sper să fie şi am cerut procedură de urgenţă ca să fie adoptat cât mai repede. În clipa în care este adoptat, toate posturile vor fi scoase la concurs”, a mai spus Toader.