12 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăPoliticăMinisterul Muncii lucrează la elaborarea proiectului Legii salarizării

Ministerul Muncii lucrează la elaborarea proiectului Legii salarizării

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), împreună cu experţi ai Băncii Mondiale, care asigură suportul tehnic, lucrează în prezent la elaborarea proiectului Legii salarizării, obiectivul fiind eliminarea inechităţilor salariale şi găsirea unor formule care să stimuleze performanţa angajaţilor din fiecare domeniu al sectorului public.

Potrivit unui comunicat al MMSS, instituţiile publice şi sindicatele din administraţie au prezentat propuneri pentru eliminarea inechităţilor, în prezent având loc ample consultări pentru Legea salarizării.

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a discutat cu reprezentanţii familiei ocupaţionale Administraţie pe tema Legii salarizării. La întâlnire au fost prezenţi reprezentanţi ai sindicatelor, Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului, Cancelariei Prim Ministrului, Secretariatului General al Guvernului, precum şi ai ministerelor de linie.

“Aceasta nu este o întâlnire în care vrem să bifăm că ne-am văzut. Este important să cunoaştem problemele punctuale cu care vă confruntaţi şi să găsim soluţii. Îmi doresc o consultare reală în urma căreia să avem o lege echitabilă, corectă şi care să recompenseze munca şi performanţa, să stimuleze competitivitatea şi să diminueze discrepanţele întâlnite până acum”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...

Prințul de Wales întrebat despre soție și copii: „Toţi sunt bine, mulţumesc. Da, suntem bine”

„ Vă supăraţi dacă vă întreb cum se simt soţia şi copiii dumneavoastră?" a fost întrebat prinţul de Wales de o femeie, potrivit actualitate.org. El...
Ultima oră
Pe aceeași temă