5.8 C
București
joi, 22 februarie 2024
AcasăEconomieEconomie internăMinisterul Finanțelor pune cifrele pe masă. Deficitul bugetar a fost de 5,68%...

Ministerul Finanțelor pune cifrele pe masă. Deficitul bugetar a fost de 5,68% în 2023

Execuţia bugetului general consolidat s-a încheiat cu un deficit bugetar de 90 mld. lei, adică 5,68% din PIB-ul estimat în 2023, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor. Comparativ cu anul 2022, este sesizabilă o ușoară scădere de la 5,76%.

Veniturile totale au însumat 521,45 miliarde lei în 2023, în creştere cu 13,3% (an/an). Dinamica acestora a fost susţinută în principal de evoluţia încasărilor din fonduri europene, impozitul pe salarii şi venit şi contribuţii de asigurări. De asemenea, au fost consemnate evoluţii favorabile, însă mai temperate, şi în cazul veniturilor din TVA, impozitul pe profit si venituri nefiscale.

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 40,41 miliarde lei, înregistrând o creştere de 19,9% (an/an), determinată de sporul încasărilor din impozitul pe veniturile din pensii (41,8%) şi impozitul pe dividende (32,3%), încasările aferente declaraţiei unice consemnând, de asemenea, o dinamică pozitivă, de 11,8%. Totodată, veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 11,2%, sub evoluţia fondului de salarii din economie (15,6%), dinamica acestei categorii de încasări fiind influenţată de i) extinderea în sectorul agricol şi industria alimentară a facilităţii acordate salariaţilor din construcţii, ii) de noile măsuri fiscale privind modificarea deducerilor personale introduse prin O.G. nr. 16/2022, iii) neimpozitarea sumei de 200 lei/lună pentru salariaţii care încasează salariul minim brut, iv) majorarea salariului minim brut pe ţară şi v) modificarea reglementărilor facilităţilor fiscale pentru salariaţii ce desfăşoară activităţi de creare de programe pentru calculator (Legea nr. 296/2023).

Contribuţiile de asigurări au înregistrat 158,66 miliarde lei, în creştere cu 13,4% (an/an). Ca şi în cazul impozitului pe salarii, dinamica acestora s-a situat sub evoluţia fondului de salarii din economie, ca efect i) al extinderii în sectorul agricol şi industria alimentară a facilităţii acordate salariaţilor din construcţii, conform Legii nr. 135/2022, ii) al măsurii privind încetarea de la plată a CASS pentru veniturile din pensii mai mari de 4.000 lei şi restituirea, începând cu 1 martie 2023, a sumei reţinute cu titlul de CASS din veniturile din pensii (efect bugetar de -0,7 miliarde lei), iii) al neincluderii în baza lunară de calcul a contribuţiilor sociale obligatorii a sumei de 200 lei/lună pentru angajaţii care încasează salariul minim brut pe ţară, iv) respectiv al modificării reglementărilor privind facilităţile fiscale acordate salariaţilor din sectorul construcţii, agricol, industria alimentară şi a activităţilor de creare de programe pentru calculator.

Încasările din impozitul pe profit au însumat 29,13 miliarde lei, consemnând o creştere de 9,2% (an/an), susţinută de avansul încasărilor din impozitul pe profit de la agenţii economici (12,1%) şi de la băncile comerciale (13,5%), atenuat însă de redirecţionarea din impozitul pe profit a sumei de -0,8 miliarde lei pentru efectuarea de sponsorizări şi/sau acte de mecenat sau acordarea de burse private (conform Legii nr. 322/2021).

Încasările nete din TVA au înregistrat 104,33 miliarde lei, în creştere cu 10,9% (an/an). Comparativ cu dinamica înregistrată anul trecut, în 2023 se remarcă o evoluţie mai temperată a acestei categorii de venituri, explicată atât de decelerarea bazei macroeconomice relevante (şi pe fondul unui efect de bază ridicat aferent anului anterior), cât şi de majorarea restituirilor de TVA cu 8,2%, faţă de nivelul rambursat în aceeaşi perioadă a anului trecut (30,3 miliarde lei în 2023, comparativ cu 28 miliarde lei în 2022).

Veniturile din accize au însumat 37,26 miliarde lei, consemnând o creştere de 5,5% faţă de nivelul de anul trecut. În structură, încasările din accizele pentru produsele din tutun au înregistrat un avans de 10,4% (influenţat şi de creşterea accizei la ţigarete de la 1 aprilie 2023), în timp ce dinamica încasărilor din accizele pentru produsele energetice a devenit pozitivă (1,1%), pe fondul evoluţiei favorabile înregistrată în luna decembrie (+23,3%). Evoluţia lunară a încasărilor din accize prezintă în general o volatilitate mai ridicată, determinată de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile.

Veniturile nefiscale au însumat 42,66 miliarde lei, consemnând un avans de 7,5% (an/an), susţinut de încasările din dividende şi sumele din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Pe de altă parte, s-a înregistrat o diminuare a încasărilor din redevenţe – pe fondul evoluţiei descendente a preţurilor energiei, respectiv a vărsămintelor din veniturile nete ale B.N.R.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 67,71 miliarde lei, în creştere cu 39,8% (an/an).

Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 611,35 miliarde lei au crescut în termeni nominali cu 13% comparativ cu anul precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe anul 2023 şi-au menţinut ponderea la nivelul de 38,6% din PIB.

Cheltuielile de personal au însumat 132,7 miliarde lei, în creştere cu 12,8% comparativ cu anul precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal şi-au menţinut ponderea la nivelul de 8,4% din PIB.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 77,16 miliarde lei, în creştere cu 6,5% comparativ cu anul 2022. O creştere se reflectă la bugetele locale, respectiv 3,3% comparativ cu anul precedent, precum şi la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 17,1% pentru decontarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală şi a medicamentelor utilizate în programele naţionale de sănătate.

Cheltuielile cu dobânzile au fost de 30,62 miliarde lei, cu 1,53 miliarde lei mai mult faţă de anul precedent, respectiv 5,2% comparativ cu anul anterior.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 191,01 miliarde lei în creştere cu 9,6% comparativ cu anul precedent. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea de la 1 ianuarie 2023, a punctului de pensie cu 12,5%, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, respectiv de la 1.586 lei la 1.785 lei, a nivelului îndemnizaţiei sociale pentru pensionari (pensia minimă) de la 1.000 lei la 1.125 lei, de acordarea unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 lei, precum şi de acordarea celei de-a 13-a îndemnizaţii pentru persoanele cu dizabilităţi sub forma unei îndemnizaţii compensatorii.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost influenţate şi de plăţile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, respectiv pe anul 2023, au fost în sumă de 4,50 miliarde lei, precum şi de majorarea alocaţiilor de stat pentru copii începând cu 1 ianuarie 2023.

Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 18,01 miliarde lei, în principal, această sumă reprezintă subvenţii pentru transportul de călători, pentru sprijinirea producătorilor agricoli, precum şi pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale al consumatorilor noncasnici (6,05 miliarde lei) care reprezintă 33,58% din total subvenţii.

Alte cheltuieli au fost de 10,91 miliarde lei, reprezentând în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare, burse pentru elevi şi studenţi, susţinerea cultelor, alte despăgubiri civile.

Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 78,41 miliarde lei, cu 53,98% mai mari comparativ cu anul precedent.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 100,66 miliarde lei, în creştere cu 38,8% comparativ cu anul anterior, când au fost în valoare de 72,53 miliarde lei. De asemenea, se observă o creştere a ponderii investiţiilor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, acestea reprezentând 61,58% din totalul cheltuielilor pentru investiţii.

La începutul anului, Guvernul a plecat cu o ţintă de deficit bugetar de 4,4% din PIB, adică 70 mld. lei. Astfel, derapajul bugetar a fost de 20 mld. lei (4 mld. euro) în 2023.

România se află în procedura de deficit excesiv, adică s-a angajat că va reduce treptat deficitul până la 3% din PIB, limita prevăzută de tratatele europene.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Am trecut pe rând de la reporter TVR, la Realitatea TV, Aleph TV și B1 TV. În presa online am lucrat la Rol.ro, Realitatea.net, mediafax.ro. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic. Sunt doctorandă în Științele Comunicării la SNSPA, iar tema mea de cercetare este despre criza alimentară.
Cele mai citite

Germania ar putea intra în recesiune

PIB-ul Germaniei va creşte cu doar 0,2% în acest an, a declarat ministrul german de finanţe, Robert Habeck, potrivit zf.ro. Noile prognoze sunt mult mai...

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu nu au luat o decizie privind un candidat comun PNL PSD la Primăria Capitalei

Liderii coaliţiei, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, încă nu au luat o decizie privind un posibil candidat comun PNL şi PSD la Primăria Capitalei...

Suedia avertizează privind spionajul rus, în special în Arctica

Serviciile de informaţii suedeze (SÄPO) au avertizat miercuri cu privire la ameninţarea teritorială reprezentată de spionajul rus, în special în Arctica, pe măsură ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă