9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportMeciuri anulate la Wimbledon din cauza ploii. Sorana Cîrstea, Irina Begu şi...

Meciuri anulate la Wimbledon din cauza ploii. Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Jaqueline Cristian nu au mai jucat

Ploaia a creat mari probleme la turneul Wimbledon. Mai multe meciuri au fost anulate, printre care cele ale româncelor Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Jaqueline Cristian.

Partidele din a doua zi a turneului au fost întrerupte din cauza ploii în prima parte a după-amiezii, cu excepţia celor de pe Terenul Central şi Terenul 1, care sunt prevăzute cu un acoperiş, notează L’Equipe, preluat de Agerpres.

Irina Begu, în vârstă de 32 de ani, locul 29 WTA, desemnată cap de serie numărul 29, va debuta la turneul de la Wimbledon contra unei jucătoare din Canada, Rebecca Marino (32 ani, 83 WTA).

Sorana Cîrstea (33 ani, 36 WTA) va debuta contra sportivei germane Tatjana Maria (35 ani, 58 WTA), semifinalistă anul trecut pe iarba londoneză.

Jaqueline Cristian (25 ani, 133 WTA), care a intrat pe tabloul principal graţie clasamentului protejat, o va înfrunta pe italianca Lucia Bronzetti (24 ani, 65 WTA).

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă