Ioan Becali și Gigi Becali se pregătesc de o discuție cu mijlocașul de 22 de ani, pentru a-i redresa cariera.
Octavian Popescu traversează unul dintre cele mai dificile momente de la venirea sa la FCSB, în 2020. Jucătorul de bandă stângă, care nu mai este eligibil pentru regula U21, și-a pierdut locul de titular și ia în calcul o plecare. În încercarea de a-i salva cariera, impresarul Ioan Becali a anunțat o întâlnire în trei cu fotbalistul și patronul Gigi Becali.
Discuția are loc în contextul în care Popescu este sub contract cu firma de impresariat a fraților Becali. Deși la început era văzut drept unul dintre cei mai promițători tineri jucători din Superliga, randamentul său a scăzut considerabil, iar conducerea clubului încearcă să găsească soluții pentru relansarea lui.
„Voi avea o întâlnire cu el (n.r. – Tavi Popescu) și Gigi Becali și o să încercăm să îi explicăm că timpul trece. Apa curge, pietrele rămân și el trebuie să își rezolve problemele din viața privată. Eu cred că e fotbalist, își va reveni. A plecat de la 2.000 de euro, la 4-6-8-10, la mașină de 50.000, la apartament. Cât să îi mai dea Gigi? Vom încerca să îi băgăm mințile în cap. Din păcate, generațiile astea din ultimii ani vor doar să ia. Ce oferă în schimb? Banii vin fără să îți dai seama”, a declarat Ioan Becali pentru fanatik.ro.
De la 4 milioane la 1,4 milioane în doi ani
Cota de piață a lui Octavian Popescu a atins apogeul în 2022, când era evaluat la 4 milioane de euro de Transfermarkt și bifase deja convocări la echipa națională de seniori. Însă, în ultimele sezoane, valoarea sa s-a depreciat constant, ajungând în prezent la 1,4 milioane.
În sezonul trecut, mijlocașul a jucat 25 de partide pentru FCSB, cu 4 goluri și o pasă decisivă. În actuala stagiune a adunat 11 apariții în toate competițiile și a contribuit cu două assist-uri, fără a reuși însă să își recapete constanța din anii anteriori.
Întâlnirea dintre Ioan Becali, Gigi Becali și Octavian Popescu este văzută ca o ultimă încercare de a readuce fotbalistul pe traiectoria care l-a consacrat.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!