11.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăPoliticăLuminița Odobescu, noul ministru de Externe al României, s-a întâlnit cu președinta...

Luminița Odobescu, noul ministru de Externe al României, s-a întâlnit cu președinta Maia Sandu. România are “speranța” că negocierile pentru intrarea Republicii Moldova în UE încep în anul 2023

Luminița Odobescu, noul ministru de Externe al României, se află în vizită în Republica Moldova, unde s-a întâlnit cu șefa statului, Maia Sandu.

Vizita în Republica Moldova, din perioada 19 – 20 iunie 2023, este prima vizită efectuată de Luminița Odobescu în calitate de ministru.

“Ministrul Luminița Odobescu a asigurat cu privire la angajamentul solid al României de promovare în ritm accelerat a proiectelor de asistență în beneficiul Republicii Moldova, respectiv de racordare cuprinzătoare a acesteia la spațiul european, prin România.

Șefa diplomației române a adresat felicitări cu privire la găzduirea cu succes de către Republica Moldova, sub coordonarea Președintelui Maia Sandu, a Summitului Comunității Politice Europene din 1 iunie 2023, eveniment de amploare și vizibilitate care a arătat încă o dată măsura angajamentului puternic al Chișinăului pe traseul european. A apreciat în mod deosebit progresele substanțiale ale autorităților de la Chișinău în privința agendei de reforme, în particular cu referire la îndeplinirea recomandărilor formulate de Comisia Europeană în iunie 2022, la momentul acordării statutului de candidat la integrare europeană. 

Ministrul Luminița Odobescu a arătat că aceste rezultate solide și încurajatoare sunt un argument puternic în eforturile de susținere, în plan european,  a avansării accelerate a procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. A exprimat speranța într-o decizie politică vizionară privind deschiderea negocierilor de aderare până la finele acestui an”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe al României.

“Am discutat despre procesul de aderare la UE, reformele pe care le facem, dar și agenda bilaterală. România a fost și rămâne un susținător puternic al Republicii Moldova. Vom continua să lucrăm împreună pentru a promova prosperitate, stabilitate și valorile comune, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale râului Prut”, a precizat președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, într-un mesaj postat pe internet.

Primirea la Președinția Republicii Moldova a avut loc în seara de 19 iunie 2023. În ziua de 20 iunie, ministrul Luminița Odobescu se va întâlni cu premierul Dorin Recean, cu președintele Parlamentului, Igor Grosu precum și cu vicepremierul Nicu Popescu. Vicepremierul Nicu Popescu este și ministru de Externe al Republicii Moldova.

Noul ministru de Externe a participat la negocierile pentru intrarea României în UE

Luminița Odobescu are rang diplomatic de ambasador și a participat la negocierile pentru intrarea României în UE. Acum, ea este ministru în guvernul condus de premierul Ciolacu. Înainte să devină ministru, Luminița Odobescu a fost consiliera președintelui Iohannis.

Premierul Ciolacu a avut deja o întâlnire, la București, cu premierul Recean.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Zelenski se precipită: Ucraina are nevoie de “o accelerare semnificativă” a livrărilor de armament

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi seara că Ucraina are nevoie de "o accelerare semnificativă" a livrărilor de armament de la partenerii săi...

Ciocniri violente între poliția georgiană și manifestanți la Tbilisi

Poliţia georgiană a folosit forţa marţi împotriva manifestanţilor de la Tbilisi, unde mii de persoane s-au adunat pentru a treia săptămână ca să protesteze...

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...
Ultima oră
Pe aceeași temă