23.8 C
București
duminică, 5 iulie 2026
AcasăPoliticăRomânia nu trebuie să rateze fondurile europene, avertizează Victor Negrescu: „Miza este...

România nu trebuie să rateze fondurile europene, avertizează Victor Negrescu: „Miza este dezvoltarea țării”

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a declarat că România nu își poate permite să piardă fonduri europene și a avertizat că perioada următoare va fi decisivă pentru implementarea PNRR și negocierile privind viitorul buget al Uniunii Europene. El a susținut că accesarea fondurilor europene trebuie tratată ca un obiectiv național, iar eventualele pierderi de finanțare trebuie asumate de cei responsabili.

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a participat la Alba Iulia la cea de-a doua ediție a Transylvania EU Funds Day, eveniment care a reunit peste 400 de reprezentanți ai administrației publice, mediului de afaceri, instituțiilor europene, consultanți și beneficiari de fonduri europene. Platforma regională de dialog a fost organizată de europarlamentar.

În cadrul evenimentului, Victor Negrescu a afirmat că România trebuie să valorifice toate oportunitățile de finanțare europeană. „România nu trebuie să rateze ultimul tren al banilor europeni. Când este vorba despre accesarea fondurilor europene, m-am săturat de cei care politizează tot. (…) Nu există fonduri europene de stânga sau de dreapta. Există bani care pot moderniza țara și pe care avem obligația să îi aducem acasă”, a declarat acesta.

Europarlamentarul a avertizat că perioada următoare va fi decisivă atât pentru finalizarea implementării PNRR, cât și pentru negocierile privind viitorul buget al Uniunii Europene. Totodată, el a transmis că pierderea fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență ar trebui să atragă asumarea responsabilității de către actualii guvernanți.

„Dacă actualii guvernanți pierd și un singur euro din PNRR din cauza lipsei de performanță sau a întârzierilor, trebuie să își asume responsabilitatea și să plece din viața politică. România nu își mai permite greșeli. Miza este dezvoltarea țării”, a declarat Victor Negrescu.

Acesta a făcut referire și la avertismentele președintei Comisiei Europene privind presiunile asupra viitorului buget european și a susținut că România trebuie să își asigure accesul la cel puțin 60 de miliarde de euro în următorul exercițiu financiar. Totodată, a precizat că a propus soluții alternative de finanțare a bugetului european și a subliniat că investițiile europene rămân principalul avantaj al României pentru dezvoltare și competitivitate.

Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerița este absolventă de Jurnalism și a obținut diploma de licență de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, specialitatea Jurnalism și Științele Comunicării. Este masterandă în ultimul an la Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. A lucrat pentru redacțiile Monitorul de Brăila și Evenimentul Zilei și este în prezent voluntar la Știri Bazate și Context.ro.
Cele mai citite

Vicepreședintele SUA a lansat un mesaj ferm la aniversarea Declarației de Independență

Discursul a fost rostit la bordul unei nave militare americane, în portul din New York CityVicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, a transmis sâmbătă un...

Unitatea 1 de la Cernavodă a fost repornită și reconectată la Sistemul Energetic Național

Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost reconectată duminică dimineață la Sistemul Energetic Național, după încheierea lucrărilor din cadrul opririi planificate, a anunțat...

Canada accelerează proiectul unei bănci internaționale pentru apărare

Noua instituție financiară își propune să mobilizeze până la 100 de miliarde de lire sterline, echivalentul a aproximativ 133 de miliarde de dolari, prin...
Ultima oră
Pe aceeași temă