Legenda de pe Bernabeu își încheie aventura la Madrid. „Plec cu inima plină și voi fi mereu fan Real Madrid”.
Se încheie una dintre cele mai strălucite povești din istoria recentă a fotbalului mondial: Luka Modric, în vârstă de 39 de ani, a anunțat oficial că va părăsi Real Madrid la finalul Campionatului Mondial al Cluburilor, competiție care se va desfășura în Statele Unite începând cu 18 iunie. Meciul de sâmbătă, împotriva celor de la Real Sociedad, va fi ultimul pentru Modric pe Santiago Bernabeu.
Ajuns la Madrid în 2012, de la Tottenham, mijlocașul croat a devenit o piesă centrală într-una dintre cele mai glorioase perioade din istoria clubului: 5 Ligi ale Campionilor, 4 titluri în La Liga, 3 Supercupe ale Europei și Balonul de Aur în 2018 sunt doar câteva dintre realizările sale.
„A sosit momentul… Plec cu inima plină”
Mesajul lui Luka Modric a fost publicat pe rețelele de socializare și reflectă emoția unei despărțiri profunde:
„A sosit momentul. Momentul care nu mi-am dorit niciodată să vină, dar așa e fotbalul. În viață totul are un început și un sfârșit… Sâmbătă voi juca ultimul meu meci pe Santiago Bernabeu”, a scris Modric.
„Am ajuns în 2012 cu speranța de a purta tricoul celei mai bune echipe din lume… Sunt mândru că am făcut parte dintr-una dintre cele mai de succes ere ale celui mai bun club din istorie”, a continuat croatul. „Plec cu inima plină. Plină de mândrie, recunoștință și amintiri de neuitat… Real Madrid va fi mereu casa mea. Pe viață. Hala Madrid și nimic altceva”.
Florentino Perez: „Va rămâne pentru totdeauna în inimile noastre”
Clubul a reacționat prompt printr-un comunicat oficial în care își exprimă profunda recunoștință față de unul dintre cei mai mari jucători din istoria clubului:
„Real Madrid CF și căpitanul nostru, Luka Modric, au convenit să încheie o perioadă de neuitat pentru clubul nostru… Real Madrid dorește să își exprime recunoștința și profunda afecțiune pentru cineva care este deja una dintre cele mai mari legende ale clubului nostru și ale fotbalului mondial”, a transmis clubul.
Florentino Perez a completat: „Luka Modric va rămâne pentru totdeauna în inimile tuturor fanilor Real Madrid, ca un fotbalist unic și exemplar… Moștenirea sa va dăinui pentru totdeauna”.
Viitorul lui Modric rămâne momentan necunoscut. Croatul nu a precizat dacă se va retrage complet sau va mai continua să joace, posibil într-un alt campionat. Cert este că epoca Luka Modric la Real Madrid se încheie, dar impactul său va rămâne pentru totdeauna în ADN-ul clubului.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!