12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialEducațieLegile Educației au intrat în dezbaterea Guvernului

Legile Educației au intrat în dezbaterea Guvernului

Proiectele privind Legile Educației au intrat, la data de 9 martie 2023, în dezbaterea Guvernului Ciucă.

Anunțul în acest sens a fost făcut, la începutul ședinței din 9 martie a Executivului, de premierul Nicolae Ciucă și de ministrul Ligia Deca. Cei doi oficiali nu au specificat dacă Guvernul va aproba aceste proiecte chiar în ședința din 9 martie. Este posibil ca documentele, în stadiu de draft, să fie doar depuse la Guvern, iar aprobarea lor să aibă loc într-o altă ședință. Ministrul Educației, Ligia Deca, a specificat că proiectele au fost deja în dezbatere publică și că etapa de dezbatere publică s-a încheiat.

Ordinea de zi a ședinței din 9 martie a Executivului fusese făcută publică în seara de 7 martie. Pe această ordine de zi nu se menționa o posibilă aprobare a acestor legi. În schimb se menționa că se vor face o “ANALIZA referitoare la PROIECTUL DE LEGE a învățământului preuniversitar” precum și o “ANALIZA referitoare la PROIECTUL DE LEGE a învățământului superior”.

Proiectele privind Legile Educației ar fi trebuit prezentate încă de la 15 februarie

Transmiterea către Guvern a proiectelor de lege a fost oricum întârziată. Data limită anunțată pentru prezentarea acestor documente fusese 15 februarie 2023. Unele modificări incluse în aceste proiecte s-ar referi la admiterea la liceu și la examenul de Bacalaureat. Cu privire la admiterea la liceu, numărul de examene ar urma să crească de la trei la cinci.

În ultimele zece zile, aceste proiecte s-au aflat în dezbatere publică. Sindicatele din Educație au anunțat că susțin unele dintre aceste modificări. Părinții, în schimb, se tem că creșterea numărului de examene ar determina creșterea numărului de meditații. Rectorul Universității București, profesorul Marian Preda, a criticat și el modificările propuse de Ministerul Educației.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă