Actorul britanic Jonathan Bailey, cunoscut pentru rolurile sale din „Wicked” și „Bridgerton”, a fost desemnat de revista People drept „cel mai sexy bărbat în viață” pentru anul 2025. Anunțul a fost făcut luni seara, în cadrul emisiunii „The Tonight Show Starring Jimmy Fallon”.
Jonathan Bailey, „cel mai sexy bărbat în viață”
Jonathan Bailey, în vârstă de 37 de ani, îi succede astfel lui John Krasinski, starul din „The Office” și „Jack Ryan”, laureat al titlului în 2024. „Este o onoare uriașă. Bineînțeles, sunt incredibil de flatat. Și complet absurd”, a declarat actorul pentru People.
Actorul a câștigat inimile publicului în 2024, interpretându-l pe fermecătorul Prinț Fiyero în ecranizarea musicalului „Wicked”, a cărei a doua parte va ajunge în cinematografe pe 21 noiembrie. De asemenea, Bailey a impresionat în rolul lui Lord Anthony Bridgerton în serialul Netflix „Bridgerton” și a obținut o nominalizare la Emmy în 2024 pentru interpretarea sa în drama „Fellow Travelers”. Cel mai recent, el a apărut în producția „Jurassic World Rebirth”, lansată în iulie.
CITEȘTE ȘI – A fost dezvăluită cauza decesului actriței Diane Keaton
„Sunt încântat că revista People a acordat acest titlu cuiva care poate aprecia cu adevărat valoarea unui bărbat sexy”, a glumit Bailey în timpul apariției sale la Fallon.
Cariera sa a început devreme: la doar 5 ani a decis că vrea să fie actor, după ce a văzut musicalul „Oliver!” împreună cu bunica sa. La 7 ani debuta deja cu Royal Shakespeare Company. În prezent, se mândrește cu numeroase roluri de teatru, inclusiv o interpretare recentă în „Richard II” la Londra.
Bailey este și o voce activă în comunitatea LGBTQ+, fiind fondatorul The Shameless Fund, o organizație menită să sprijine inițiativele queer. „Știu că sectorul LGBT este sub o presiune imensă în prezent. A fost extraordinar să întâlnesc oameni cu expertiză și să descopăr potențialul pe care îl putem avea împreună”, a declarat actorul.
Revista People va dedica actorului coperta ediției sale de vineri, alături de un interviu detaliat și imagini exclusive — inclusiv cu câinele lui, Benson, căruia Bailey a fost totuși nevoit să îi „dezvăluie” secretul înainte de lansarea oficială.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.
