33.4 C
București
luni, 29 iunie 2026
AcasăȘtirile zileiJaqueline Cristian, revenire fabuloasă la Wuhan! Românca a eliminat-o pe Kessler după...

Jaqueline Cristian, revenire fabuloasă la Wuhan! Românca a eliminat-o pe Kessler după un prim set dramatic

Sportiva din România a trecut în trei seturi de americanca McCartney Kessler și s-a calificat în turul al doilea la WTA 1000 Wuhan.

Jaqueline Cristian, victorie spectaculoasă după aproape trei ore de joc

Jaqueline Cristian a început perfect turneul WTA 1000 de la Wuhan, reușind o revenire de senzație în primul tur, după ce a pierdut dramatic primul set. Românca a învins-o pe americanca McCartney Kessler (locul 33 WTA) cu scorul 6-7 (6), 6-0, 6-3, la capătul unei partide ce a durat două ore și 43 de minute.

Kessler a dominat startul meciului și a condus cu 3-0 după primele trei game-uri, însă Jaqueline a găsit rapid ritmul și a întors spectaculos, reușind cinci game-uri consecutive. Deși a servit pentru set, Cristian nu a putut închide manșa, iar americanca s-a impus în tiebreak, cu 8-6, profitând de micile ezitări ale româncei.

Setul secund, recital al româncei

După un prim act intens, Jaqueline Cristian a revenit spectaculos, controlând total jocul în setul secund. A câștigat cu 6-0, impunându-se la toate capitolele – agresivitate, precizie și ritm – fără să-i permită adversarei să mai câștige vreun game.

În decisiv, echilibrul s-a reinstalat până la 3-3, moment în care sportiva noastră a făcut primul break, confirmându-l imediat pe propriul serviciu. La 5-3, Jaqueline a avut 40-0, dar Kessler a revenit temporar în game, fără să poată evita înfrângerea.

Cristian a închis meciul cu calm și determinare, obținând o victorie de moral și o calificare meritată în turul al doilea.

Următorul adversar: Elena Rybakina, favorita numărul 8

După succesul de azi, Jaqueline Cristian o va înfrunta pe Elena Rybakina, favorita numărul 8 a competiției, care a beneficiat de tur liber în prima rundă. Meciul va conta pentru un loc în optimile turneului de la Wuhan.

În aceeași zi, va evolua și Sorana Cîrstea, cealaltă reprezentantă a României la competiția din China. Ea o va întâlni pe Jelena Ostapenko (locul 25 WTA), care conduce cu 4-1 la meciurile directe. Singura victorie a Soranei împotriva letonei a fost obținută la Wimbledon, în 2023.

Câștigătoarea acestui duel o va înfrunta ulterior pe învingătoarea partidei dintre Emma Navarro și Shuai Zhang. Dacă Sorana va trece de primele două tururi, o așteaptă probabil un duel cu Coco Gauff în optimi.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Declarația lui Mahrez aprinde scandalul la Mondial! Cuvintele care ridică semne de întrebare după Algeria – Austria

Remiza spectaculoasă dintre Algeria și Austria, scor 3-3, continuă să provoace reacții după declarațiile făcute de Riyad Mahrez la finalul partidei.Algeria și Austria au...

România intră sub cupola caniculei extreme: Cod roșu în aproape toată țara, temperaturi de până la 41 de grade

Specialiștii avertizează că valorile termice vor fi extreme, comparabile cu recordurile absolute pentru luna iunieUn episod sever de caniculă va afecta România începând de...

Joe Biden îl atacă pe Donald Trump: „Ne-a diminuat prestigiul pe plan mondial mai mult decât orice alt preşedinte”

Fostul președinte american Joe Biden l-a criticat dur pe actualul lider de la Casa Albă, Donald Trump, în timpul unui discurs susținut sâmbătă, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă