33.4 C
București
luni, 29 iunie 2026
AcasăSocialEducațieBacalaureat 2026 a început cu proba la Limba română. Aproape 131.000 de...

Bacalaureat 2026 a început cu proba la Limba română. Aproape 131.000 de candidați susțin examenul

Examenul național de Bacalaureat 2026 debutează luni, 29 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română, prima dintre cele patru evaluări programate în sesiunea iunie-iulie.

Aproape 131.000 de absolvenți de liceu sunt înscriși la prima probă a Bacalaureatului 2026, organizată în 443 de centre de examen din întreaga țară.

La ora 09:00, candidații au primit subiectele și au început rezolvarea acestora. Timpul de lucru este de trei ore, iar primii elevi pot părăsi sala după ora 10:30, dacă predau lucrarea și semnează procesul-verbal.

Reguli stricte pentru desfășurarea examenului

Accesul în centrele de examen s-a făcut între orele 07:30 și 08:30, pe baza unui act de identitate valabil. Candidații au fost repartizați în săli în ordine alfabetică, câte unul în bancă.

Ministerul Educației reamintește că lucrările trebuie redactate exclusiv cu cerneală sau pastă albastră, iar creionul negru poate fi utilizat doar pentru scheme și desene.

Sunt interzise telefoanele mobile, ceasurile inteligente, tabletele, notițele, manualele și orice alte materiale auxiliare.

Elevii care introduc în sala de examen obiecte interzise sau încearcă să comunice cu alți candidați riscă eliminarea din examen și pierd dreptul de a participa la următoarele două sesiuni de Bacalaureat.

Măsuri speciale din cauza caniculei

În contextul temperaturilor ridicate prognozate în această perioadă, Ministerul Educației a solicitat inspectoratelor școlare să asigure apă potabilă și, acolo unde este posibil, să utilizeze săli dotate cu instalații de climatizare sau alte sisteme de răcire.

Candidații au dreptul să intre în examen cu sticle de apă pentru consum propriu.

Calendarul probelor și afișarea rezultatelor

După proba la Limba română, examenul continuă cu următorul program:

  • 30 iunie – Proba obligatorie a profilului;
  • 2 iulie – Proba la alegere a profilului și specializării;
  • 3 iulie – Limba și literatura maternă.

Primele rezultate vor fi afișate pe 7 iulie, până la ora 12:00. În aceeași zi începe etapa de vizualizare a lucrărilor și depunere a contestațiilor, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 13 iulie.

Pentru promovarea examenului, candidații trebuie să susțină toate probele, să obțină minimum nota 5 la fiecare probă scrisă și o medie finală de cel puțin 6.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

PSG i-a „furat” transferul lui Liverpool, iar „cormoranii” vizează acum la un star al parizienilor! Barcola, noua țintă

Liverpool s-a reorientat spre Bradley Barcola după ce Yan Diomande a ales PSG, iar sosirea ivorianului în Franța ar putea deschide ușa plecării extremei...

Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu:Va fi întotdeauna premierul OUG 13

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, propunerea alianței PNL-USR-UDMR pentru funcția de premier, a lansat un nou atac la adresa liderului PSD, Sorin Grindeanu, afirmând că...

Serena Williams critică regulile anti-doping, dar greșește în două rânduri! „Viața mea e aglomerată, am copii”

Legendara jucătoare de tenis a comentat suspendarea Vondrousoavei și a acuzat că regulile anti-doping sunt extenuante, însă a furnizat informații incorecte despre modul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă