Israelul și Libanul au decis să prelungească armistițiul cu încă 45 de zile, după negocierile desfășurate joi și vineri la Washington.
Anunțul a fost făcut de Departamentul de Stat al SUA, prin purtătorul de cuvânt Tommy Piggott, potrivit Reuters.
Armistițiul inițial a fost anunțat pe 16 aprilie de președintele american Donald Trump, în contextul escaladării tensiunilor din regiune.
Washingtonul anunță continuarea negocierilor
Potrivit oficialului american, dialogul dintre delegațiile israeliană și libaneză a fost „foarte productiv”, iar negocierile vor continua în zilele de 2 și 3 iunie.
Aceasta a fost a treia rundă de discuții bilaterale dintre cele două state, după intensificarea atacurilor aeriene israeliene asupra Libanului.
Tensiunile au crescut după atacurile Hezbollah
Israelul și-a amplificat operațiunile militare în Liban după ce gruparea șiită Hezbollah a lansat rachete asupra teritoriului israelian pe 2 martie.
Atacul a avut loc la trei zile după ofensiva comună a Statelor Unite și Israelului asupra Iranului.
Conflictul dintre Israel și Hezbollah se desfășoară în paralel cu tensiunile dintre Washington și Teheran, într-un context regional extrem de fragil.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.