6.6 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSocialEducațieIohannis s-a adresat profesorilor, părinților și elevilor promițând că lucrurile se vor...

Iohannis s-a adresat profesorilor, părinților și elevilor promițând că lucrurile se vor îmbunătăţi în sistemul educaţional

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis, joi, profesorilor, părinților şi elevilor că lucrurile se vor îmbunătăţi în sistemul educațional, el reiterând că solicitările dascălilor privind majorările salariale sunt întemeiate, dar că această problemă nu se poate rezolva instant.

„M-am mai exprimat în această chestiune – spre surprinderea unora – şi rămân la opinia mea: solicitările dascălilor sunt întemeiate. Este poate chiar puţin greu de înţeles şi de transmis de ce dascălii sunt o categorie care câştigă foarte puţin şi în acelaşi timp oferă comunităţii tot. Un dascăl oferă tot: şi persoana, şi cunoştinţele, şi dăruirea pentru educaţia tinerei generaţii. Însă, în acelaşi timp, trebuie să vedem că lucrurile nu pot fi îndreptate sau corectate de azi pe mâine. De aceea, cred că este nevoie să vedem şi ce se poate face repede şi Guvernul a promis câteva chestiuni care se pot rezolva repede, dar trebuie să vedem şi ce nu se poate face repede. Există voinţa politică pentru a face aceste lucruri şi atunci negocierile trebuie să se ducă în aşa fel încât să se ajungă la o concluzie comună şi la o agendă. Să ştim exact când şi ce este fezabil să se facă. În mod natural, sindicatele întotdeauna cer foarte mult şi dacă se poate cer foarte mulţi bani. Cu toate că este simplu de înţeles, asta este o problemă care nu se poate rezolva instant, dar convingerea mea este că aceste chestiuni se vor rezolva într-un viitor nu îndepărtat, nu vreau să spun că în jumătate de an sau într-un an”, a spus şeful statului.

El a mai avut un mesaj pentru profesori, părinţi şi elevi.

„Aveţi încredere, lucrurile se vor îmbunătăţi – şi contextul general, şi felul în care va funcţiona sistemul educaţional. Şi sunt convins că şi salarizarea personalului didactic va fi îmbunătăţită, fiindcă trebuie să facem acest pas în România”, a afirmat preşedintele Iohannis, potrivit agerpres.ro.

Iohannis s-a adresat profesorilor, părinților și elevilor spunând că lucrurile din sistemul educațional se vor îndrepta, după noua lege a educației

Pe de altă parte, şeful statului s-a declarat surprins că nimeni din cei care au organizat greva nu a constatat sau subliniat că în această perioadă Parlamentul a aprobat noile legi ale educaţiei.

„M-aş fi aşteptat măcar marginal să se menţioneze şi aceste lucruri. Este prima dată de multă vreme încoace că legile educaţiei se aprobă aşa cum trebuie în Parlament, în procedură ordinară. Sunt foarte multe noutăţi în această legislaţie. Ea mai are de parcurs un pic până poate să vină la promulgare, dar eu sunt foarte mulţumit că am ajuns în această etapă pe o procedură absolut normală. Parlamentul a înţeles importanţa acestor legi. Mi-aş fi dorit foarte mult ca şi cei care vorbesc în ultima vreme foarte mult despre ce ar trebui să facem să constate că am făcut paşi şi vom face şi în continuare”, a mai spus Iohannis.

Iohannis, precizări pentru profesori: „E greu de imaginat că toate solicitările vor fi satisfăcute de azi pe mâine”. VIDEO

Șeful statului, Klaus Iohannis, a declarat că lucrurile nu se pot rezolva de azi pe mâine, referindu-se la cerințele profesorilor, însă „chestiunea rămâne în atenţia coaliţiei şi există această promisiune fermă de a lucra pe legea salarizării unice care sigur că va veni cu soluţii pozitive şi pentru angajaţii din educaţie”.

„Nu există nicio sincopă în discuţii şi sigur greva din învăţământ este o temă foarte serioasă şi sunt foarte bucuros că, în afară de faptul că legile educaţiei au fost adoptate în Parlament, chestiune care este notabilă, în sensul că de multă vreme legi ale educaţiei nu au mai fost adoptate în procedură ordinară în Parlamentul României, în afară de acestea, solicitările profesorilor, ale dascălilor la modul general, am mai spus-o, sunt în bună parte legitime, uşor de înţeles.

Coaliţia este în situaţia să negocieze ceva şi mă bucură foarte mult că aceste negocieri se poartă real în format de coaliţie. Au existat mai multe întâlniri şi speranţa mea este să se termine amiabil”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat dacă va fi respectat calendarul rotaţiei premierilor, în contextul grevei din educaţie.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Amenzi usturătoare aplicate de Jandarmerie după meciul FCSB – Olympiakos!

Jandarmeria Capitalei a aplicat amenzi în valoare totală de 64.500 de lei și a interzis accesul pe stadioane pentru 12 suporteri, ca urmare a...

Toyota atinge un record de vânzări în octombrie, dar rămâne afectată de scăderile de producție

Toyota a reușit să înregistreze un volum record al vânzărilor în octombrie, cu o creștere de 1,4%, totalizând 903.103 vehicule vândute de divizia principală...

Igor Bergler, cel mai bine vândut autor de thriller din România, lansează cartea „Apocalipsa după Charles”

Igor Bergler, scriitor, realizator de televiziune, regizor, scenarist și critic de film, specialist în marketing și profesor de Naratologie, s-a făcut remarcat prin stilul...
Ultima oră
Pe aceeași temă