1.4 C
București
miercuri, 1 decembrie 2021
AcasăȘtirile zileiInternaționalMatteo Salvini speră că UE îşi va regăsi "sensul şi valorile" în...

Matteo Salvini speră că UE îşi va regăsi „sensul şi valorile” în mandatul Preşedinţiei române

„Dincolo de datele economice, comerciale şi industriale, sunt importante valorile (…), iar aceasta a fost principala carenţă a Uniunii Europene, a instituţiilor europene” în ultimii ani. „Cineva a uitat, intenţionat sau nu, că facem parte dintr-o civilizaţie, care nu este nici mai bună, nici mai rea decât altele, dar este. Iar relaţiile şi interacţiunile sunt importante doar dacă, şi acest lucru l-a spus şi Papa Benedict, suntem conştienţi şi mândri de ceea ce suntem”, a afirmat Salvini, subliniind că „din rădăcinile iudeo-creştine se naşte cultura europeană”.

Una dintre problemele Uniunii Europene este că „şi-a negat rădăcinile”, a continuat Matteo Salvini, vicepremier al Italiei, ministru de Interne şi lider al formaţiunii Liga Nordului, cu ocazia unui eveniment desfăşurat miercuri seară la Ambasada României din Roma în contextul Preşedinţiei semestriale române a Consiliului UE.

„Îmi doresc ca în următoarele luni, dincolo de succesele în domeniul economic, România – o ţară şi un popor cu o cultură apropiată de a noastră, care a suferit o dictatură, din fericire acum de domeniul istoriei – îmi doresc ca în timpul Preşedinţiei române (a Consiliului UE – n.red.) Europa să meargă înainte, să îşi regăsească sensul, valorile, modul de a fi, pentru a-l putea propune altora. Dacă ne amăgim că UE este doar o piaţă, o bancă, fără rădăcini, oameni, fără copii, avem de pierdut. Noi încercăm să readucem sângele necesar în această Europă, pentru a merge înainte. Mulţumesc României şi cetăţenilor români, atât celor din România, cât şi celor din Italia, pentru contribuţiile lor”, a subliniat Salvini, notând că românii din Italia sunt „comunitatea cea mai mare şi cea mai bine integrată”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă