15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia - Ucraina, ziua 156: Zelenski spune că armata lui Putin a...

LIVE UPDATE Rusia – Ucraina, ziua 156: Zelenski spune că armata lui Putin a atacat zona Kievului

UPDATE, ora 16:56: Armata Ucrainei a negat că ar fi atacat o închisoarea din teritoriul separatist al Donețkului, în care Ministerul rus al Apărării spune că au fost uciși vineri 40 de prizonieri de război ucraineni.

Forțele Kievului au spus că responsabili pentru acest atac sunt rușii, transmite Reuters.

„Forțele armate ale Federației Ruse au executat un bombardament cu artilerie țintită către o instituție de corecție din așezarea Olenivka, regiunea Donețk, unde erau deținuți și prizonieri ucraineni”, a declarat, într-un comunicat, Statul Major al Forțelor Armate Ucrainene.

UPDATE, ora 14:05: Armata rusă a acuzat forţele ucrainene că au bombardat intenţionat în timpul nopţii o tabără de prizonieri de război ucraineni aflată sub controlul separatiştilor proruşi în Donbas, provocând zeci de morţi, informează France Presse.

Potrivit Moscovei, acest bombardament a făcut 40 de morţi, în timp ce autorităţile proruse din regiunea Doneţk, unde se află tabăra, au menţionat un bilanţ mai mare.

Ministerul Apărării rus a declarat într-un comunicat că tirurile unui sistem de artilerie Himars, furnizat Ucrainei de Statele Unite, au lovit închisoarea Olenivka (Elenovka, în rusă), situată la aproximativ 30 de kilometri sud-vest de Doneţk, capitala separatiştilor din regiunea cu acelaşi nume.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a transmis în mesajul zilnic către popor că armata rusă a lansat atacuri cu rachete asupra regiunii Kiev, Kropyvnytskyi şi a lovit Mykolaiv.

Liderul Ucrainei a mulţumit senatorilor americani care au aprobat în unanimitate rezoluţia prin care se solicită Departamentului de Stat al SUA să recunoască Rusia ca stat sponsor al terorismului.

Nimeni în lume nu investeşte în terorism mai mult decât Rusia, iar acest lucru necesită un răspuns legal, mai spune Zelenski.

”Astăzi, am sărbătorit pentru prima dată Ziua Statului Ucrainean. Şi m-am bucurat să văd cât de mulţi oameni au perceput cu căldură această sărbătoare, s-au felicitat pentru ea, au zâmbit şi au fost mândri de Ucraina”, a spus preşedintele ucrainean.

Zelenski a arătat că vrea să le mulţumească ”senatorilor americani care au aprobat în unanimitate rezoluţia prin care se solicită Departamentului de Stat al SUA să recunoască Rusia ca stat sponsor al terorismului”.

”Puteţi lua orice zi din Ucraina – astăzi sau oricare alta după 24 februarie – pentru a vedea că nimeni în lume nu investeşte în terorism mai mult decât Rusia. Acest lucru chiar are nevoie de un răspuns juridic la nivel global. Şi nu există niciun motiv raţional pentru care o astfel de reacţie nu ar trebui să aibă loc, în special în Statele Unite”, mai afirmă el.

Despre evoluţia războiului, Volodimir Zelenski spune că ”numai în prima jumătate a acestei zile, şi numai la Kiev, au existat patru alarme aeriene”.

”Armata rusă a lansat atacuri cu rachete asupra regiunii Kiev, Kropyvnytskyi, a lovit Mykolaiv, a continuat o serie de atacuri brutale şi fără sens din punct de vedere strategic asupra Donbasulu.  Le mulţumesc tuturor celor care resping această teroare”, afirmă el.

Zelenski spune că a avut o altă reuniune a Statului Major al Comandantului Suprem Şef.

”Am analizat stadiul actual al furnizării de armament pentru apărătorii noştri, furnizarea de ajutor din partea partenerilor şi, în general, stadiul de implementare a Planului de apărare al Ucrainei, care a intrat în vigoare la 24 februarie”, afirmă liderul ucrainean despre reuniune.

Citește și:

A 155-A ZI DE RĂZBOI

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Clienții români ai armatei private a Lukoil

Rușii de la Lukoil desfășoară în România o ”armată privată” mascată sub forma unei companii de protecție și pază, Traun Guard HMS, fostă...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă