6.3 C
București
sâmbătă, 6 decembrie 2025
AcasăMediuÎCCJ a închis procesul privind Casa Verde Fotovoltaice; programul va fi reluat...

ÎCCJ a închis procesul privind Casa Verde Fotovoltaice; programul va fi reluat în zilele următoare

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a hotărât, în ședința din 13 decembrie, să ia act de renunțarea la judecată a societății DHELECTRIC SYSTEM SRL. Astfel, programul Casa Verde Fotovoltaice poate fi reluat.

Reamintim că programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat printr-o decizie a instanței, în luna septembrie, ca urmare a demersului juridic al acestei societăți, care a contestat respingerea sa în prima sesiune de validare a instalatorilor. La inițiativa ministrului mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, s-a organizat în luna noiembrie, la sediul MMAP, o întâlnire de mediere între părți, în cadrul căreia societatea și-a asumat să renunțe la proces, în cazul în care se va organiza o nouă sesiune de validare a instalatorilor. Ulterior, odată cu deschiderea unei noi sesiuni, societatea în cauză a transmis către ÎCCJ și respectiv Curtea de Apel Oradea cererile de renunțare la procesul intentat AFM.

”Le mulțumesc magistraților că au înțeles să trateze cu celeritate cauza și au adus celor 90.000 de beneficiari, chiar înainte de Crăciun, o veste bună și foarte așteptată. După cum știți, pentru a debloca programul, am decis să nu așteptăm soluția instanței, care ar fi putut menține blocajul până la jumătatea anului viitor, sau chiar mai mult. În schimb, am lansat o nouă sesiune de validare a instalatorilor, care a permis atât firmei care a deschis procesul, cât și altor potențiali instalatori, să se înscrie din nou în program. Această decizie a dus la deblocare. AFM se află în ultimele faze de evaluare a celor 93 de noi instalatori care au depus dosarele. Îmi doresc să văd primele panouri instalate până la sfârșitul anului. Astfel, prin instalarea celor 90.000 de sisteme din ediția curentă, plus cel puțin încă pe atât din ediția de anul viitor, 2024 are toate șansele să devină anul unei adevărate revoluții a energiei verzi pentru casele românilor”, a declarat ministrul Mircea Fechet.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Ioan Varga, mesaj tranșant pentru Louis Munteanu! „Să arate fotbal, nu să vorbească. În locul lui aș tăcea!”

Patronul lui CFR Cluj a reacționat dur după ce atacantul de 23 de ani a criticat conducerea pentru situația sa din acest sezon.Tensiuni la...

Victorie uriașă pentru U-BT Cluj-Napoca la Salonic! Urmează derby-ul cu Partizan Belgrad

Campioana României a învins-o pe Aris Salonic, scor 98-88, după o repriză secundă de excepție și un meci controlat impecabil de Mitch Creek și...

Daniel Băluță, în fruntea preferințelor bucureștenilor, potrivit sondajelor de calibrare exit-poll

Daniel Băluță (PSD) conduce în intenția de vot pentru Primăria Capitalei, urmat de Ciprian Ciucu (PNL) și Cătălin Drulă (USR), potrivit ultimelor sondaje.Institutele de...
Ultima oră
Pe aceeași temă