1 C
București
vineri, 23 ianuarie 2026
AcasăȘtirile zileiHunedoara: Consiliul Judeţean a alocat aproape 22 de milioane de lei pentru...

Hunedoara: Consiliul Judeţean a alocat aproape 22 de milioane de lei pentru drumuri

„Sistemul rutier rămâne o prioritate majoră a Consiliului Judeţean. Am alocat pentru întreţinerea drumurilor judeţene 21,8 milioane lei, anul acesta, substanţial mai mult decât anul trecut”, a declarat, joi, preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora.

Până în prezent, în cele cinci zone delimitate în judeţul Hunedoara – Brad, Orăştie, Deva, Haţeg – Hunedoara şi Valea Jiului – au fost comandate lucrări de plombare în suprafaţă de peste 24.300 mp şi turnarea de covoare asfaltice pe aproape 21 de kilometri.

În ceea ce priveşte investiţiile, în acest an s-a pus accent pe refacerea drumului care duce de la Orăştie la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, în paralel cu o consolidare a versantului care mărgineşte această cale de acces.

De asemenea, se va încheia proiectul de reabilitare a drumului care face legătura între Cabana Rusu şi staţiunea Parâng, o lucrare în valoare de 22 milioane euro, finanţată prin PNDL II.

CJ Hunedoara mai are în pregătire documentaţiile necesare pentru refacerea a zece drumuri turistice în zona Ţării Haţegului, cu un total de 167 de kilometri, lucrări pentru care se estimează că va fi nevoie de fonduri în sumă de 195 milioane lei.

Cele mai citite

Curățenie generală la Metaloglobus! Cinci jucători au fost puși pe liber

Clubul bucureștean a încheiat contractele cu Răzvan Milea, Tarek Aggoun, Cosmin Achim, Desley Ubbink și Benjamin Hadzic.Metaloglobus București a anunțat, prin intermediul Camerei Naționale...

Prognoza pe patru săptămâni: Vreme mai caldă decât normalul și ploi peste medie în sud și est

Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele patru săptămâni și anunță un regim termic mai ridicat decât normalul perioadei în toată țara.Cele mai mari abateri...

FCSB învinsă de Dinamo Zagreb cu scorul de 4-1(2-1) în penultima etapă a fazei grupei Europa League

FCSB a fost învinsă de echipa croată Dinamo Zagreb, cu scorul de 4-1 (2-1), joi seara, pe Stadionul Maksimir din Zagreb, în etapa a...
Ultima oră
Pe aceeași temă