21.7 C
București
luni, 20 iulie 2026
AcasăInternaționalHamas nu va depune armele decât dacă se va înființa un stat...

Hamas nu va depune armele decât dacă se va înființa un stat palestinian independent

Gruparea palestiniană islamistă Hamas a declarat sâmbătă că nu va depune armele decât dacă se înfiinţează un stat palestinian independent, potrivit Reuters.

Hamas a afirmat într-un comunicat că „rezistenţa armată (…) nu poate fi abandonată decât prin restaurarea deplină a drepturilor noastre naţionale, în primul rând prin înfiinţarea unui stat palestinian independent, pe deplin suveran, cu Ierusalimul drept capitală”, transmite Reuters.

Negocierile indirecte dintre Hamas şi Israel, care vizau încheierea unui armistiţiu de 60 de zile în războiul din Gaza şi a unui acord pentru eliberarea ostaticilor, s-au încheiat săptămâna trecută într-un impas, aminteşte Reuters.

Prim-ministrul canadian, Mark Carney, a anunțat joi că țara sa intenționează să recunoască oficial Palestina în cadrul Adunării Generale a ONU din septembrie, după ce Franța și alte 14 țări au semnat o declarație care sugerează un val de recunoașteri viitoare ale unui stat palestinian independent

Joi, Hamas a anunţat că este dedicată continuării negocierilor pentru încheierea unui armistiţiu permanent şi o retragere completă a forţelor israeliene din Gaza, dar a precizat că ar trebui mai întâi să se îmbunătăţească „semnificativ” condiţiile din enclavă.

Anterior, Donald Trump şi premierul israelian Benjamin Netanyahu au făcut declaraţii din care reiese că nu mai este luată în calcul reluarea negocierilor pentru încetarea focului în Gaza. Semnalele date de cei doi lideri vin într-un moment în care creşte îngrijorarea internaţională cu privire la agravarea foametei în enclava devastată de război.

Donald Trump îi vrea „vânați” pe liderii Hamas

Trump a declarat că Hamas nu doreşte să încheie un acord privind încetarea focului şi eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderul american e de părere că liderii grupării vor fi „vânaţi” de acum.

Donald Trump, președinte SUA: Hamas nu a dorit cu adevărat să încheie un acord. Cred că vor să moară. Și este foarte rău. Și s-a ajuns la un punct în care treaba va trebui dusă până la capăt.

Toţi cei 2,1 milioane de locuitori ai Fâşiei Gaza sunt acum în nesiguranţă alimentară, fără acces sigur la alimente sănătoase şi ieftine, a anunţat ONU în această săptămână. Potrivit Ministerului Sănătăţii din enclavă, 900.000 de copii suferă de foame, iar 70.000 prezintă semne de malnutriţie.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Navă comercială turcească, lovită de rachete în Marea Neagră. Cinci membri ai echipajului au murit

Autoritățile ucrainene acuză Rusia că a atacat o navă civilă care transporta cereale, incident soldat cu mai multe victime și dispăruțiO navă comercială operată...
Ultima oră
Pe aceeași temă