21.5 C
București
miercuri, 24 iunie 2026
AcasăPoliticăGrindeanu îi cere demisia șefului Statului Major al Apărării după punerea sa...

Grindeanu îi cere demisia șefului Statului Major al Apărării după punerea sa sub urmărire penală de către DNA

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a cerut demisia șefului Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Gheorghiță Vlad, la o zi după ce acesta a fost pus sub urmărire penală de DNA într-un dosar în care este acuzat de complicitate la uzurparea funcției.

Sorin Grindeanu a transmis miercuri, într-o postare pe Facebook, că retragerea de la conducerea Armatei Române „ar fi gestul firesc al unui militar aflat în situația generalului Vlad Gheorghiță”. Liderul PSD a afirmat că orice suspiciune privind conduita profesională a șefului Armatei reprezintă o vulnerabilitate pentru instituție.

„Orice umbră de îndoială asupra conduitei sale profesionale reprezintă o vulnerabilitate pentru Armata Română”, a scris Grindeanu. Acesta a adăugat că România nu își permite „astfel de incertitudini la vârful structurilor de apărare”, în contextul în care generalul Gheorghiță Vlad conduce Statul Major al Apărării din noiembrie 2023.

Potrivit DNA, generalul Gheorghiță Vlad este acuzat că l-ar fi ajutat pe generalul-locotenent Iulian Berdilă să transmită către Ministerul Educației o solicitare pentru suplimentarea cu 20 de locuri bugetate la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București. Procurorii susțin că demersul ar fi trebuit realizat de o altă structură a Ministerului Apărării Naționale.

În urma solicitării, 20 de candidați admiși inițial pe locuri cu taxă au fost transferați pe locuri finanțate de la buget. DNA susține că înscrisul oficial emis în aceste condiții a stat la baza suplimentării locurilor și a oferit un avantaj necuvenit celor 20 de candidați, dintre care trei urmau să fie încadrați ca ofițeri în cadrul MApN după finalizarea studiilor.

Procurorii anticorupție arată că prin această modalitate ar fi fost afectate interesele legitime ale Ministerului Apărării Naționale și relațiile instituționale ale acestuia.

Generalul Gheorghiță Vlad a respins acuzațiile într-un mesaj publicat marți pe Facebook. „Resping categoric acuzațiile care mi-au fost aduse și afirm fără echivoc că nu am săvârșit nicio faptă de corupție”, a transmis acesta, susținând că nu a avut nicio implicare directă sau indirectă în faptele investigate.

Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerița este absolventă de Jurnalism și a obținut diploma de licență de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, specialitatea Jurnalism și Științele Comunicării. Este masterandă în ultimul an la Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. A lucrat pentru redacțiile Monitorul de Brăila și Evenimentul Zilei și este în prezent voluntar la Știri Bazate și Context.ro.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă