20 C
București
luni, 20 iulie 2026
AcasăSocialGerul extrem paralizează România: decese, intervenții de urgență și școli închise

Gerul extrem paralizează România: decese, intervenții de urgență și școli închise

Temperaturile scăzute au declanșat tragedii în mai multe județe din România. Autoritățile și specialiștii avertizează asupra pericolelor expunerii la frig.

Un bărbat de 65 de ani din Timișoara și-a pierdut viața din cauza hipotermiei, după ce a stat în frig alături de soția sa, care suferă de afecțiuni psihice.

Cei doi locuiau într-un apartament social al Primăriei și au oprit încălzirea, în condițiile în care temperaturile nocturne au coborât până la minus 15 grade Celsius.

Vecinii, îngrijorați, au apelat de două ori numărul de urgență 112. Deși un echipaj medical a intervenit inițial, soții au refuzat transportul la spital. Câteva ore mai târziu, bărbatul a fost găsit decedat.

Autoritățile confirmă decesul

După cea de-a doua sesizare, polițiștii și medicii ajunși la fața locului au constatat decesul bărbatului.

„La data de 12 ianuarie 2026, în jurul orei 15:20, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara au fost sesizaţi de către o femeie cu privire la faptul că, vecinii săi mai în vârstă, nu răspund la telefon. La sosirea poliţiştilor şi echipajului medical, s-a constat că cele două persoane ( un bărbat de 65 de ani şi o femeie de 56 de ani) prezentau o stare de hipotermie. Aceştia au primit îngriji de la personalul medical, refuzând transportul la spital. Ulterior, în jurul orei 21:30, poliţiştii au fost sesizaţi că bărbatul a decedat”, a transmis IPJ Timiş.

Conform procedurilor legale, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Femeia a fost preluată de rude.

Alte incidente grave provocate de frig

Valul de ger a generat situații critice și în alte zone ale țării. Un ucrainean de 31 de ani s-a rătăcit în Munții Maramureșului, după ce a trecut frontiera.

Salvamontiștii au pornit în căutarea lui pe Valea Vaserului, unde temperaturile au coborât la minus 18 grade, iar stratul de zăpadă depășește un metru. De la primele ore ale dimineții, bărbatul nu a mai răspuns la mesaje.

În județul Brașov, un adolescent de 14 ani a murit într-un incendiu izbucnit în locuință. Rămas singur acasă, acesta ar fi supraîncărcat soba cu lemne pentru a se încălzi, în condițiile în care afară erau minus 10 grade.

Vecinii au observat flăcările, însă intervenția a venit prea târziu.

Școli închise și pagube însemnate

Din cauza frigului extrem, autoritățile din nouă județe au decis suspendarea cursurilor pentru aproximativ 3.500 de elevi, pentru a evita desfășurarea orelor în săli insuficient încălzite. În localități din Gorj și Olt, școlile au fost închise după ce sistemele de încălzire s-au defectat.

În județul Caraș-Severin, sute de copaci din păduri și de pe marginea drumurilor au fost doborâți de greutatea zăpezii, îngreunând circulația și crescând riscul de accidente.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Navă comercială turcească, lovită de rachete în Marea Neagră. Cinci membri ai echipajului au murit

Autoritățile ucrainene acuză Rusia că a atacat o navă civilă care transporta cereale, incident soldat cu mai multe victime și dispăruțiO navă comercială operată...
Ultima oră
Pe aceeași temă