15.4 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăȘtirile zileiGabriela Firea intervine în scandalul George Buhnici: "Este de neiertat orice declarație...

Gabriela Firea intervine în scandalul George Buhnici: “Este de neiertat orice declarație care le tratează pe femei ca pe niște obiecte!”

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, intervine în scandalul pe care l-a declanșat George Buhnici. Acesta a declarat recent, la festivalul Neversea, într-un interviu pentru emisiunea XNS de la Antena Stars, că fetele ar trebui să treacă pe la sală și că el nu merge la mare pentru a se uita la vergeturi. Revoltată, Firea a reacționat imediat.

Reacția Gabrielei Firea

“Condamn cu fermitate declarațiile care aduc atingere drepturilor și integrității femeilor! Femeile sunt egale cu bărbații! Este de neiertat orice declarație care le tratează pe femei ca pe niște obiecte sau care îndeamnă bărbații să considere că femeile sunt bune doar la cratiță. Desigur, nu este deloc rău să te pricepi, ca femeie, la cratiță, în condițiile în care din ce în ce mai mulți bărbați se laudă cu talentele lor de master chef. Ceea ce, din nou, este foarte bine”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

CITEȘTE ȘI – Declarațiile lui George Buhnici au pus internetul pe jar: „Mai mergeţi pe la sală, fetelor!” – Reacția jurnalistului în urma scandalului iscat în online

Afirmații extrem de jignitoare

“Este impardonabil să aduci în discuție cuvinte care pot fi interpretate ușor că îndeamnă la pedofilie, misoginism și chiar instigă la violență împotriva femeilor. Toate acestea, când este vorba despre o persoană publică, urmărită de mulți fani, care are astfel puterea de a influența alți oameni.

E dreptul femeilor să decidă pentru viața și corpul lor! Ca și în cazul bărbaților, sunt cele care trebuie să aibă grijă de sănătatea și aspectul lor, în funcție de decizia personală. Există, însă, și persoane care se confruntă cu probleme de sănătate, dar toată lumea are dreptul să se simtă bine în pielea lui.

Extrem de gravă este declarația care duce spre pedofilie și care consideră foarte normal ca bărbații să se uite la copile minore. O astfel de exprimare poate fi un model pentru bărbații care ascultă o persoană publică! Anul trecut, 166 de fete care nu au împlinit vârsta majoratului au fost violate.

Femeile luptă pentru egalitate din totdeauna. Știm cu toții în ce societate trăim și cât de grea este încă lupta femeilor pentru a demonstra că sunt bune și în funcții publice, politice, să facă joburile ocupate tradițional de bărbați și tot așa. Un „influencer” nu poate ieși public să spună lucruri care afectează femeile și care îngreunează munca pentru apărarea drepturilor acestora.

Subliniez încă o dată: nu accept astfel de declarații care sunt, de altfel, imposibil de justificat! Sunt revoltată că un om cu experiență în media a putut face o asemenea greșeală, sper să fie o greșeală, ceea nu scuză deloc afirmațiile făcute”, a mai scris Gabriela Firea.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Poşta Română a obţinut un profit de 12 milioane de lei în 2023

Poşta Română a obţinut un profit de 12 milioane de lei în 2023, iar cifra de afaceri a ajuns la 1,6 miliarde de lei,...

Ciolacu vede în capela de la Parlament un simbol al angajamentului nostru față de valorile naționale

Capela ortodoxă din Parlament nu este doar un loc de liniște și refugiu în fața provocărilor și tensiunilor zilnice, ci și un simbol al...

Războiul din Ucraina intră într-o nouă etapă: Operațiunea “Explozia brândușei”

Știrea zilei de ieri: "Rusia bombardează masiv Kievul" nu a luat pe surprindere oamenii cerebrali. Era de așteptat. Putem vorbi despre Crocus, noul Casus...
Ultima oră
Pe aceeași temă