22.8 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăPoliticăGabriel Oprea a fost reales preşedinte al UNPR

Gabriel Oprea a fost reales preşedinte al UNPR

Sâmbătă, în cadrul Conferinței Naționale a Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR), Gabriel Oprea, fost vicepremier și ministru de Interne, a fost reconfirmat în funcția de președinte pentru următorii patru ani.

„UNPR a intrat în proces de reorganizare, facem modificări, îmbunătăţiri, adaptări, la nivel central, la nivel de organizaţii judeţene şi locale. În anul care urmează, în România vor fi organizate patru rânduri de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare şi prezidenţiale. Este firesc să luăm pulsul organizaţiilor, să vedem care este activitatea la nivel de organizaţii, să o îmbunătăţim acolo unde este necesar. Ne pregătim pentru anul care urmează. Rămânem fideli politicii interesului naţional şi vom colabora, vom face alianţă cu oricare dintre formaţiunile politice care au crezuri comune cu noi şi care pun pe primul plan, în politica lor, binele ţării, bunăstarea românilor, progresul României. Deviza noastră este ‘Dumnezeu, Patrie, Familie, Onoare’ – acestea au fost şi rămân cele mai importante valori pentru noi, cei din UNPR”, a transmis Gabriel Oprea, potrivit comunicatului transmis Agerpres.

În același timp, se menționează că, în cadrul Conferinței, s-a procedat și la realegerea conducerii formațiunii politice, inclusiv a secretarului general, a președintelui Consiliului Național, a vicepreședinților. Pe ordinea de zi a evenimentului s-au regăsit și subiecte precum stabilirea direcțiilor de acțiune ale partidului pentru alegerile din 2024, revizuirea Statutului partidului, reprezentarea în Biroul Politic Permanent Național, Comisia de arbitraj și Comisia de cenzori.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Alexandru Rogobete susține greva Sanitas și critică măsurile care afectează personalul medical

Deputatul PSD Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății, s-a declarat solidar cu angajații din sistemul sanitar care au participat luni la greva de avertisment...

Sfântul Ilie, prăznuit de credincioșii ortodocși

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este una dintre cele mai importante figuri biblice din Vechiul Testament, considerat în tradiția creștină ocrotitor al agricultorilorPotrivit tradiției creștine,...

Rusia pregătește o lege care ar restricționa accesul opozanților aflați în exil la servicii bancare și consulare

Camera inferioară a Parlamentului Rusiei (Duma de Stat) intenționează să accelereze adoptarea unui proiect de lege care ar limita accesul unor cetățeni ruși aflați...
Ultima oră
Pe aceeași temă