19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiFSB cere prelungirea arestării Karinei Țurcan pentru spionaj în favoarea României

FSB cere prelungirea arestării Karinei Țurcan pentru spionaj în favoarea României

Țurcan a fost șefa departamentului comercial al companiei, ocupându-se de proiectele energetice pentru Europa de Est, incluzând Moldova, Ucraina și România. Ea a fost arestată în iunie pentru spionaj, urmând ca FSB să documenteze dosarul, catalogat „clasificat”.

Surse apropiate anchetatorilor FSB au dezvăluit că suspiciunea asupra Karinei Țurcan a apărut din cauza unei relații a acesteia cu un om de afaceri român, „care are legături cu serviciile secrete române”.

În funcția pe care o deținea din 2012, Karina avea acces la date considerate strategice, de aceea secrete.
Probele depuse în dosar de către investigatorii FSB vor fi studiate de Curtea din Lefortovski la 10 august, care se va pronunța în privința prelungirii arestării până la 13 august, într-o ședință cu ușile închise.

Conform agențiilor rusești, Țurcan a renunțat la cetățenia moldovenească, devenind cetățean român. Miniserul Afacerilor Externe din România ar fi făcut demersurile necesare pentru a se informa de cazul Karinei Țurcan și de motivele arestării.

Karina este născută în 1974 și a absolvit Universitatea Independentă Internațională din Moldova cu masterat la Consorțiul Universităților din Spania (IUP).
Din 2012, a fost șefa diviziei de comerț la Inter RAO, deținând 0,0354 din capitalul companiei.

Ea a fost arestată în iunie 2018 de către FSB și încadrată la Secțiunea 276 din Codul Penal al Rusiei, care desemnează „spionajul”. Karina riscă 20 de ani de închisoare.
 

 

 

 

Cele mai citite

Un bărbat de 43 de ani din Rădăuți a evadat din arestul la domiciliu după ce a fost condamnat la patru ani închisoare

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din municipiul Rădăuţi este cercetat penal pentru evadare, după ce ar fi părăsit arestul la domiciliu...

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...
Ultima oră
Pe aceeași temă