21.6 C
București
luni, 29 iunie 2026
AcasăSocialJustițieFostul primar al municipiului Buzău, trimis în judecată de DNA, într-un dosar...

Fostul primar al municipiului Buzău, trimis în judecată de DNA, într-un dosar cu prejudiciu de 3,3 milioane de lei

Constantin Boşcodeală, fost primar al municipiului Buzău, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că, în calitate de edil, ar fi dispus plata a peste 3,3 milioane de lei de la bugetul local către două cluburi sportive care nu îndeplineau condiţiile legale pentru obţinerea finanţării.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Constantin Octavian Boşcodeală, la data faptelor primar al municipiului Buzău, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada 2011 – 2013, Constantin Octavian Boşcodeală, în calitatea menţionată, şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de dispoziţii ale legislaţiei primare, în sensul că ar fi încheiat cu două cluburi sportive câte un contract de asociere şi mai multe acte adiţionale şi, ulterior, ar fi dispus către acestea efectuarea de la bugetul local a unor plăţi în valoare totală de 3.361.700 lei, în condiţiile în care acele structuri sportive nu îndeplineau condiţiile legale pentru obţinerea finanţării.

„Prin demersurile arătate, inculpatul Constantin Octavian Boşcodeală a cauzat primăriei municipiului Buzău un prejudiciu în valoare totală de 3.361.700 lei, sumă ce constituie totodată un folos material necuvenit pentru cele două cluburi sportive”, arată anchetatorii.

DNA informează că Primăria municipiului Buzău a comunicat că se constituie parte civilă în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Buzău cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, arată procurorii, Constantin Octavian Boşcodeală a mai fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

România intră sub cupola caniculei extreme: Cod roșu în aproape toată țara, temperaturi de până la 41 de grade

Specialiștii avertizează că valorile termice vor fi extreme, comparabile cu recordurile absolute pentru luna iunieUn episod sever de caniculă va afecta România începând de...

Autostrada A0 Nord intră în linie dreaptă, dar constructorul este avertizat să accelereze lucrările

Pasajul peste calea ferată București – Constanța, cu o lungime de 471 de metri, este executat în proporție de aproximativ 94%Lucrările pe Lotul 3...

România intră sub cupola caniculei extreme: Cod roșu în aproape toată țara, temperaturi de până la 41 de grade

Specialiștii avertizează că valorile termice vor fi extreme, comparabile cu recordurile absolute pentru luna iunieUn episod sever de caniculă va afecta România începând de...
Ultima oră
Pe aceeași temă