20.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSocialJustițieFostul deputat Dorin Lazăr Maior a fost extrădat din Italia. Va executa...

Fostul deputat Dorin Lazăr Maior a fost extrădat din Italia. Va executa o pedeapsă de 5 ani de închisoare

Fostul deputat Dorin Lazăr Maior a fost extrădat din Italia și a ajuns, luni, în România pentru a executa o condamnare primită pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Aeronava în care se afla Dorin Lazăr Maior a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă-Otopeni la ora 16.05, iar acesta, sub escorta Poliției, a fost transferat la penitenciarul Rahova, acolo unde urmează să își ispășească pedeapsa.

Fost deputat şi fost lider al unor asociaţii de revoluţionari, Dorin Lazăr Maior a fost condamnat de Tribunalul Braşov la 5 ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la această infracţiune, la data faptelor fiind condamnat definitiv în altă cauză.

Dorin Lazăr Maior a fost condamnat definitiv la 11 noiembrie 2013 la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

„După condamnarea sa de către prima instanţă şi înainte de pronunţarea hotărârii definitive, inculpatul a fugit din ţară în Dubai (Emiratele Arabe Unite) pentru a se sustrage de la executarea pedepsei cu închisoarea la care a fost condamnat. Ulterior, prin contactarea unor persoane, precum şi prin intermediul soţiei sale, inculpatul Maior a acţionat pentru identificarea şi contactarea unor persoane cu influenţă în justiţie, fiind dispus să plătească sume importante de bani pentru a obţine anularea, în mod fraudulos, a hotărârii definitive de condamnare la pedeapsa închisorii”, se arăta într-un comunicat al DNA.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Adio, Paul Auster. Autorul ”Trilogiei New York-ului” a decedat la vârsta de 77 de ani

Paul Auster, celebrul scriitor american cunoscut pentru romanele sale captivante, poemele și scenariile de film, a încetat din viață la vârsta de 77 de...

O femeie şi-a înjunghiat fiul în vârstă de 34 de ani

O bihoreancă a fost reţinută, marţi seara, fiind acuzată că şi-ar fi înjughiat fiul, în urma unui conflict spontan. Procurorii au solicitat arestarea preventivă...

Ursula von der Leyen ia în calcul o înțelegere cu extrema dreaptă după alegerile europarlamentare

În cadrul dezbaterii de la Maastricht, organizată de POLITICO şi Studio Europa Maastricht, aceasta a dat de înţeles că ar fi deschisă pentru o...
Ultima oră
Pe aceeași temă