Gabriel Paraschiv, fost campion al României cu Oțelul Galați și participant în grupele Ligii Campionilor, a ales o nouă meserie.
În paralel cu activitatea de antrenor, fostul fotbalist practică taximetria, fiind pregătit pentru o posibilă despărțire de echipa pe care o pregătește în prezent.
De la Liga Campionilor la taximetrie
Gabriel Paraschiv (46 de ani) este unul dintre jucătorii de referință ai Oțelului Galați, echipă alături de care a câștigat titlul în Liga 1 în sezonul 2010-2011 și a evoluat în grupele Ligii Campionilor. Fostul atacant a strâns 220 de meciuri și a marcat 44 de goluri pentru formația gălățeană, contribuind decisiv la cea mai importantă performanță din istoria clubului.
După retragerea din fotbal, Paraschiv a ales cariera de antrenor, iar din 2013 conduce echipa Flacăra Moreni. În 2016, a reușit promovarea echipei în Liga 3, însă în actualul sezon, Flacăra a încheiat sezonul regulat pe locul 8 și urmează să joace în play-out.
Însă viitorul său pe banca tehnică este incert. Potrivit liga2.prosport.ro, Gabriel Paraschiv ar urma să fie demis la finalul sezonului de către primarul orașului Moreni, Gabriel Purcaru. Tocmai din acest motiv, fostul campion al Ligii 1 s-a reorientat și și-a luat o licență pentru a putea practica taximetria.
Cât câștigă Paraschiv din taximetrie?
Paraschiv și-a început activitatea de taximetrist chiar în orașul său natal, Moreni, unde este cunoscut și respectat de comunitate. Potrivit sursei citate, punctul său de plecare este chiar vizavi de primărie, locul unde așteaptă clienții.
O cursă obișnuită în oraș costă aproximativ 20 de lei, iar această activitate îi oferă fostului fotbalist o alternativă financiară în cazul în care va fi îndepărtat de la echipă. Cu toate acestea, Paraschiv nu a renunțat încă la cariera de antrenor, unde câștigă un salariu de aproximativ 3.000 de euro pe lună.
De-a lungul carierei, Gabriel Paraschiv a evoluat pentru Flacăra Moreni, Poli Iași, Chindia Târgoviște și Oțelul Galați. În palmaresul său se regăsesc două trofee: titlul în Liga 1 și Supercupa României, ambele câștigate cu Oțelul Galați.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!