19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoFestivism la Ziua Marinei Române, la 24 de ore după explozia de...

Festivism la Ziua Marinei Române, la 24 de ore după explozia de la Costinești. Președintele Iohannis și ceilalți oficiali români promit că ne apără NATO

Primii trei oameni în ierarhia statului român, Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, s-au aflat, la 15 august, la ceremoniile de la Constanța dedicate Zilei Marinei Române, au garantat că România este în siguranță, dar niciunul dintre ei nu a vorbit despre explozia înregistrată, cu o zi mai înainte, la Costinești, explozie produsă, se pare, de o mină marină.

La 15 august, de Ziua de Sfânta Maria, este și Ziua Marinei Române, iar din acest motiv o serie de ceremonii s-au desfășurat, în această zi, în portul și în orașul Constanța. Președintele Klaus Iohannis a venit la Constanța împreună cu soția, Carmen Iohannis, tinând-o de mână inclusiv în momentul în care primea salutul militar de la șeful Forțelor Navale. Apoi, șeful statului român a fost flancat, în tribuna oficială, de soție și de premierul Ciolacu. Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, fost premier, deși este acum al doilea om în stat, a fost plasat ceva mai departe de președintele Iohannis.

Dincolo de anomaliile de protocol de la Ziua Marinei, șocant este faptul că niciun important oficial n-a spus un cuvânt despre explozia care se înregistrase, cu o zi înainte, la Costinești, explozie care ar fi fost produsă, cel mai probabil, de o mină marină. Imediat după respectivul incident, Ministerul Apărării Naționale (MApN), care are în subordine și Forțele Navale, a anunțat că de explozie se ocupă Garda de Coastă (adică un alt minister, cel de Interne). Garda de Coastă n-a lămurit situația. Date certe au venit doar de la ISU Dobrogea. Purtătoarea de cuvânt a ISU preciza că „în jurul orei 9:00, am fost solicitaţi prin apel la 112 să intervenim în staţiunea Costineşti, acolo unde a avut loc o explozie în dig. Ajunşi la faţa locului, colegii au delimitat zona şi au constatat faptul că este vorba de o explozie în dig”. Evident că, dacă presupusa mină lovea o ambarcațiune cu oameni la bord, efectul exploziei putea fi mult mai grav.

Dacă a fost, într-adevăr, vorba de o mină, ea putea face parte dintre cele instalate, inițial, în dreptul porturilor ucrainene și care au fost ulterior purtate de curenți spre sudul Mării Negre.

Totuși, la Ziua Marinei, președintele Iohannis le-a garantat din nou cetățenilor că “România, ca membră a NATO, se bucură în prezent de cele mai solide garanții de securitate, din dubla postură a țării noastre de beneficiar și, totodată, de contribuitor important la îmbunătățirea securității regionale și euroatlantice”. Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, general în rezervă, a declarat că ”securitatea acestor ape asigură stabilitatea întregii regiuni şi transformă România într-un furnizor important de securitate. Acum, contextul geostrategic este marcat la Marea Neagră de ameninţările ruseşti, de îngreunarea de către Moscova a traficului comercial, de atacarea unor porturi civile pentru periclitarea siguranţei alimentare internaţionale. Poziţia unică a României – atât din punct de vedere terestru, cât şi maritim – a îndreptat ochii tuturor către capacităţile noastre navale”.

Președintele Iohannis a vorbit, în discursul citit la Ziua Marinei, despre atacurile Rusiei împotriva infrastructurii civile a Ucrainei, inclusiv în apropierea României, dar n-a menționat nimic despre explozia de la digul din Costinești, care s-a produs nu doar în apropiere, ci chiar pe teritoriul României.

“Ne aflăm în vecinătatea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, iar recentele escaladări, inclusiv atacul asupra infrastructurii civile ucrainene de pe Dunăre, în apropierea apelor teritoriale și a țării noastre, reprezintă riscuri semnificative la adresa securității în Marea Neagră”

Klaus Iohannis,

Președintele României

Ministrul Angel Tîlvăr a subliniat că “regiunea Mării Negre și-a consolidat importanța strategică” pentru NATO. “Războiul de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei a transformat Marea Neagră într-o zonă de confruntări armate”, a recunoscut ministrul Tîlvăr, fără a pomeni însă nimic despre explozia de la Costinești.

“Războiul din Ucraina ne arată, în fiecare zi, că apărarea începe de acasă și, de asemenea, cât de important este ca România, ca țară cu ieșire la Marea Neagră, să dispună de capacități pentru a-și proteja apele teritoriale și zona economică exclusivă”

Angel Tîlvăr,

Ministrul Apărării Naționale

Cu privire la înzestrarea Forțelor Navale, ministrul spune că-i pare rău că “programul de înzestrare cu corvete multirol nu a putut fi finalizat însă, cu siguranță, acest proiect nu va fi abandonat”.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă