26.1 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăSportFotbalFCSB n-are noroc la stadioane! Echipa lui Charalambous, nevoită să se pregătească...

FCSB n-are noroc la stadioane! Echipa lui Charalambous, nevoită să se pregătească în altă parte

Din cauza Festivalului Olimpic al Tineretului European, echipa bucureșteană nu a putut efectua antrenamentul oficial pe stadionul din Skopje.

FCSB se confruntă cu probleme logistice înaintea turului cu Shkendija, contând pentru turul al doilea preliminar din UEFA Champions League. În ciuda faptului că meciul se va disputa pe stadionul din Skopje, vicecampioana României nu a avut acces la arena pe care va evolua în mod oficial.

„FCSB nu a putut efectua antrenamentul oficial pe stadionul pe care va avea loc meciul cu Shkendija”, au informat surse din cadrul delegației, precizând că obstacolul a fost unul organizatoric.

Arena din capitala Macedoniei de Nord este în această perioadă ocupată de evenimentele desfășurate în cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), competiție multisportivă rezervată sportivilor juniori din toată Europa. Astfel, gazdele nu au putut pune stadionul la dispoziția echipei antrenate de Elias Charalambous.

În lipsa unei alternative mai bune, bucureștenii au fost nevoiți să improvizeze.

„FCSB a susținut ședința de pregătire din această seară la baza Federației de Fotbal din Macedonia de Nord”, potrivit digisport.ro.

Condițiile de joc nu sunt deloc ideale nici din punct de vedere meteorologic. Temperaturile în Skopje ating în aceste zile valori extreme, iar la ora partidei se estimează că termometrul va arăta între 41 și 42 de grade Celsius. Situația reprezintă o provocare serioasă nu doar pentru FCSB, ci și pentru adversarii de la Shkendija.

Lotul deplasat de FCSB pentru acest meci este următorul:

Portari: Târnovanu, Udrea, Zima
Fundaşi: Creţu, Graovac, Kiki, M. Popescu, Chiricheş, Pantea, Ngezana, Radunovic
Mijlocaşi: Şut, Lixandru, Politic, Perianu, Olaru, Cisotti, O. Popescu, Alhassan
Atacanţi: Alibec, Bîrligea, Tănase, Miculescu, Ştefănescu, Gheorghiţă

Situația din Macedonia de Nord amintește de problemele întâmpinate și în România, unde echipa bucureșteană a avut adesea dificultăți în a folosi Arena Națională pentru antrenamente, din cauza diverselor evenimente care se suprapun peste calendarul fotbalistic.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Ilie Bolojan: Exploatarea gazelor din Marea Neagră va transforma România în cel mai mare producător de gaze din UE

Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat că exploatarea gazelor din Marea Neagră reprezintă un proiect strategic pentru România, după ce Romgaz și OMV Petrom...

PNL anunță depunerea legii salarizării și cere sesiune extraordinară pentru adoptarea reformelor din PNRR

PNL a anunțat, luni, după ședința Biroului Politic Național, că proiectul legii salarizării va fi depus miercuri în Parlament și susține convocarea unei sesiuni...

Peste 37.000 de candidați intră în cursa pentru un post stabil în învățământ

Au fost depuse peste 41.600 de dosare de înscriere la nivel naționalPeste 37.000 de cadre didactice sunt așteptate marți să susțină proba scrisă a...
Ultima oră
Pe aceeași temă