27.8 C
București
sâmbătă, 20 iunie 2026
AcasăEconomieExporturile țin în viață creșterea Chinei, în ciuda consumului intern anemic

Exporturile țin în viață creșterea Chinei, în ciuda consumului intern anemic

Principala sursă de susținere a economiei chineze a fost dinamica exporturilor, care a compensat în parte stagnarea consumului intern, afectat în continuare de criza din sectorul imobiliar

Economia Chinei a înregistrat un avans de 5,2% în al doilea trimestru din 2025, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, scrie Reuters. Rezultatul a depășit ușor așteptările analiștilor, care estimau o creștere de 5,1%, dar rămâne sub ritmul de 5,4% consemnat în primul trimestru.

Principala sursă de susținere a economiei chineze a fost dinamica exporturilor, care a compensat în parte stagnarea consumului intern, afectat în continuare de criza din sectorul imobiliar. Modelul tradițional de creștere al Chinei, axat pe producție și export, își menține relevanța, chiar dacă presiunile interne și externe devin tot mai vizibile.

Președintele Xi Jinping se bazează tot mai mult pe capacitatea industriei de a livra pe piețele internaționale, în condițiile în care cererea internă este slabă, iar investițiile în construcții și consum dau semne de oboseală. Pe fundalul negocierilor comerciale cu Washingtonul, decidenții de la Beijing sunt nevoiți să joace cu atenție cartea politicilor economice.

Arindam Chakraborty, economist la ANZ, avertizează că marea necunoscută pentru semestrul doi este tocmai direcția în care vor merge relațiile comerciale cu SUA, în special după recentele tensiuni privind tarifele și rutele indirecte de export.

Totuși, analiștii cred că autoritățile chineze vor ajusta măsurile fiscale și monetare pentru a atinge obiectivul de creștere economică de 5% pe întregul an, o țintă pe care Beijingul o consideră esențială pentru menținerea stabilității interne.

Datele comerciale din T2 au fost peste așteptări, ca urmare a unei relative detensionări în relațiile comerciale cu Statele Unite, ceea ce a permis producătorilor chinezi să-și crească livrările externe. Dar Washingtonul pune la cale noi bariere, cum ar fi tarife suplimentare pentru produsele care ajung în SUA prin rute ocolite, precum Vietnamul.

În plan intern, autoritățile se confruntă cu provocări legate de supraproducție și scăderea marjelor de profit. Presa oficială chineză a început să critice din ce în ce mai vocal modelul actual de dezvoltare industrială, semnalând că supracapacitatea duce la o spirală a prețurilor care erodează competitivitatea pieței interne.

„Exporturile au fost din nou un factor de echilibru pentru PIB-ul Chinei, chiar dacă impulsul economic încetinește”, au comentat economiștii JPMorgan.

În ciuda turbulențelor interne și externe, China reușește, deocamdată, să se mențină pe traiectoria de creștere propusă, dar fragilitatea acestui echilibru devine din ce în ce mai vizibilă.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

România păstrează integral fondurile din PNRR. Negocierile cu Comisia Europeană s-au încheiat cu succes

România a finalizat negocierile cu Comisia Europeană privind modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar rezultatul permite menținerea întregii alocări financiare, de...

Peste 2.000 de persoane au protestat în Piața Victoriei. Manifestație organizată de mai multe grupuri civice

Peste 2.000 de oameni s-au adunat vineri în Piața Victoriei, la un protest organizat de mai multe organizații civice.Acțiunea a avut loc după trei...

Restricții pentru șoferii începători: acces limitat la mașinile puternice, amenzi și suspendarea permisului

Șoferii care au obținut permisul de conducere de mai puțin de doi ani ar putea avea interdicția de a conduce singuri autoturisme de mare...
Ultima oră
Pe aceeași temă