31.8 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăSocialEvenimentExplozie într-un bloc din Balș: plan roșu activat și zeci de persoane...

Explozie într-un bloc din Balș: plan roșu activat și zeci de persoane evacuate

Mai multe autospeciale de intervenție, ambulanțe și chiar un elicopter SMURD de la Craiova au fost trimise la fața locului

O explozie a avut loc într-un imobil cu patru etaje din orașul Balș, incident care a determinat autoritățile să pună imediat în aplicare planul roșu de intervenție. Alarma a fost dată printr-un apel la numărul de urgență 112, iar intervenția a mobilizat rapid echipaje ale ISU Olt și ale Serviciului Județean de Ambulanță, scrie Agerpres.

Mai multe autospeciale de intervenție, ambulanțe și chiar un elicopter SMURD de la Craiova au fost trimise la fața locului. Potrivit autorităților, intervenția a fost una complexă, având în vedere că blocul afectat găzduia garsoniere, iar pericolul pentru locatari era ridicat.

În urma deflagrației, care s-a produs într-o locuință de la etajul întâi, o fetiță de aproximativ patru ani și o femeie au suferit arsuri pe față și membre. Alte două persoane, dintre care una cu dizabilități, au avut nevoie de asistență medicală, după ce au suferit atacuri de panică.

Explozia nu a fost urmată de incendiu, însă din motive de siguranță, pompierii au evacuat aproximativ 50 de locatari din clădire.

La fața locului au acționat șapte ambulanțe SMURD, o autospecială destinată transportului victimelor multiple, două autospeciale de stingere a incendiilor, o mașină pentru intervenții la înălțime și un post medical avansat. Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cauza exactă a deflagrației.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Comisia Europeană propune reforme pentru un sector bancar european mai competitiv

Comisia Europeană a adoptat vineri o comunicare privind creșterea competitivității sectorului bancar din Uniunea Europeană, cu scopul de a consolida piața unică a serviciilor...

Comisia Europeană propune reforme pentru un sector bancar european mai competitiv

Comisia Europeană a adoptat vineri o comunicare privind creșterea competitivității sectorului bancar din Uniunea Europeană, cu scopul de a consolida piața unică a serviciilor...

Sindicatele din Educație critică proiectul legii salarizării: „Salariul profesorului să fie echivalent cu al medicului”

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” contestă prevederile proiectului noii legi a salarizării și cer Parlamentului să...
Ultima oră
Pe aceeași temă