29.8 C
București
luni, 9 septembrie 2024
AcasăPoliticăElena Lasconi întâlnire cordială cu ambasadorul SUA la București

Elena Lasconi întâlnire cordială cu ambasadorul SUA la București

Elena Lasconi, președintele USR și candidatul acestei formațiuni pentru funcția de președinte al României, s-a întâlnit, miercuri, cu ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Kathleen Kavalec.

Lasconi a scris pe Facebook că a fost o plăcere să discute ”cu unul dintre cei mai importanţi prieteni ai României”.

”Am discutat despre cât de asemănătoare sunt cele două naţiuni, naţiunea americană şi naţiunea română. Cu toţii înţelegem cât de important este să apărăm şi să promovăm libertatea într-un mediu de securitate tot mai complicat şi cât de importantă este relaţia trans-atlantică”, a transmis Lasconi.

„ O plăcere să discut cu unul dintre cei mai importanți prieteni ai României, ambasadorul Statelor Unite la București, doamna Kathleen Kavalec.
Am discutat despre cât de asemănătoare sunt cele două națiuni, națiunea americană și națiunea română.
Cu toții înțelegem cât de important este să apărăm și să promovăm libertatea într-un mediu de securitate tot mai complicat și cât de importantă este relația trans-atlantică.
Am discutat despre componentele principale ale Parteneriatului strategic, cu accent pe economie, investiții, energie, apărare, politică externă, stat de drept și libertatea presei. Pe lângă aceste teme am discutat și despre chestiuni care privesc viitorul României, precum rolul femeilor în societate, inclusiv în politică, precum și drepturile minorităților.
Românii sunt printre cei mai pro-americani europeni pentru că prețuim libertatea, un drept pe care l-am câștigat cu sânge în urmă cu 35 de ani.
Relația dintre cele două națiuni este extrem de puternică.
Viitorul României, așa cum ni-l imaginăm cu toții, este legat de relația specială pe care o avem cu națiunea americană, o relație care se extinde și care devine tot mai complexă cu fiecare zi”, este mesajul integral postat de președintele USR după întrevederea cu Kathleen Kavalec, ambasadorul SUA în România.

Iohannis, la ambasada SUA: România este aliatul şi partenerul strategic care va lupta neobosit pentru libertate

România este aliatul şi partenerul strategic care va lupta neobosit pentru libertate, pentru progres economic şi pentru democraţie, astfel încât cetăţenii să fie protejaţi şi să aibă o viaţă prosperă, a afirmat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis, la recepţia de Ziua Independenţei, organizată la Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti.

El a amintit că anul acesta se celebrează două decenii de la aderarea României la NATO şi 27 de ani de la stabilirea Parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii.

„Avem o prietenie solidă, care se reflectă în cooperarea substanţială pe toate dimensiunile Parteneriatului nostru Strategic. În prezent, găzduim un număr crescut de militari americani, ceea ce reprezintă nu numai o reuşită a colaborării noastre în domeniul apărării, ci şi o dovadă fermă a solidarităţii dintre statele noastre, în aceste momente extrem de complicate pentru securitatea Europei şi a regiunii euroatlantice”, a punctat şeful statului.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Doi frați au fost arestați preventiv pentru trafic de droguri. Au vândut substanțe interzise la concerte

Doi frați au fost reținuți de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea pentru săvârșirea infracțiunilor...

Suedia anunță un pachet de sprijin de 440 de milioane de dolari pentru Ucraina

Suedia va trimite cel de-al 17-lea pachet de ajutor Ucrainei cu noi măsuri de sprijin militar în valoare totală de 4,6 miliarde de coroane...

Mărturisiri cutremurătoare făcute de femei din Marea Britanie despre frații Tate

Două femei din Marea Britanie au relatat pentru BBC că au violate și strangulare de controversatul influencer Andrew Tate. În același timp, o altă...
Ultima oră
Pe aceeași temă