29 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăPoliticăEchipa lui Nicușor Dan: Nu ne asumăm conținutul altor conturi care poartă...

Echipa lui Nicușor Dan: Nu ne asumăm conținutul altor conturi care poartă numele candidatului

Reprezentanții lui Nicușor Dan atrag atenția asupra responsabilității instituțiilor statului de a garanta corectitudinea procesului electoral și de a evita confuziile care pot apărea în spațiul online

Reprezentanții candidatului independent, Nicușor Dan atrag atenția că acesta răspunde exclusiv de paginile oficiale de pe rețelele sociale, subliniind că orice derapaj de la legislația electorală trebuie investigat și sancționat, potrivit prevederilor în vigoare.

Această reacție vine în urma unei decizii recente a Biroului Electoral Central, care a admis nouă sesizări legate de clipuri cu caracter ilegal distribuite pe TikTok, pe conturi care au fost asociate numelui candidatului.

„Având în vedere discuțiile din spațiul public privind conturi de TikTok prezentate ca aparținând lui Nicușor Dan, menționăm că singurul cont autentic este cel marcat cu bifa albastră (@ nume prenume), verificat de platformă. Materialele publicate pe această pagină respectă cu strictețe regulile campaniei electorale. Nu ne asumăm conținutul altor conturi care poartă numele candidatului și solicităm ca orice neregulă să fie tratată conform legii”, transmite echipa de comunicare a lui Nicușor Dan, într-un mesaj transmis sâmbătă seara.

Totodată, aceștia atrag atenția asupra responsabilității instituțiilor statului de a garanta corectitudinea procesului electoral și de a evita confuziile care pot apărea în spațiul online. „Este esențial ca instituțiile cu atribuții în acest domeniu să comunice cu acuratețe și să nu contribuie la perpetuarea asocierilor eronate între conturi neoficiale și un anumit candidat, fie că acestea sunt intenționate sau nu”, se arată în același comunicat.

Contextul vine pe fondul unei prezențe digitale din ce în ce mai intense în campania prezidențială, unde platforme, precum TikTok joacă un rol important în modelarea percepțiilor publice. În acest cadru, echipa lui Nicușor Dan încearcă să delimiteze clar spațiul de comunicare controlat direct de candidat, de cel în care pot apărea conținuturi neasumate sau manipulative.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Warren Buffett avertizează: Bursa se transformă într-un cazinou, iar investițiile valoroase devin tot mai greu de găsit

Warren Buffett susține că piețele financiare sunt dominate tot mai mult de comportamente speculative, în timp ce investițiile fundamentate pe valoare și pe termen...

Ucraina are un nou premier: Parlamentul de la Kiev a aprobat numirea cu o largă majoritate

Parlamentul Ucrainei l-a validat joi pe Serghi Korețki în funcția de prim-ministru, acesta devenind al treilea șef al guvernului ucrainean de la începutul invaziei...

CCR dezbate sesizarea Guvernului privind conflictul cu ÎCCJ pe tema plății restanțelor salariale ale magistraților

Curtea Constituțională dezbate joi sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan privind existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte...
Ultima oră
Pe aceeași temă