Radu Drăgușin consideră că naționala României are nevoie de mai multă omogenitate înaintea debutului lui Gheorghe Hagi pe banca tehnică.
Naționala României se pregătește pentru primele meciuri sub comanda lui Gheorghe Hagi, iar Radu Drăgușin a vorbit despre perioada de tranziție prin care trece reprezentativa.
Fundașul central al lui Tottenham a declarat că lotul dispune de calitate și entuziasm, însă consideră că echipa are nevoie de timp pentru a deveni mai omogenă și pentru a se adapta la cerințele noului selecționer.
România va disputa două partide amicale în această lună. Prima va avea loc la Tbilisi, împotriva Georgiei, pe 2 iunie, iar a doua este programată pe 6 iunie, pe stadionul Steaua din București, contra Țării Galilor.
Acestea vor fi singurele teste ale lui Gheorghe Hagi înaintea debutului în noua ediție a Ligii Națiunilor, programat în luna septembrie.
În Nations League, România va face parte dintr-o grupă alături de Suedia, Bosnia și Polonia.
Drăgușin a explicat că primele zile de colaborare cu noul selecționer au fost pozitive și că urmează o perioadă în care jucătorii și staff-ul tehnic trebuie să se cunoască mai bine.
„La început, lucrurile vor fi mai puțin clare”
Fundașul român a evidențiat atmosfera existentă în cadrul lotului și a subliniat că echipa trebuie să păstreze atitudinea și dorința de a reprezenta cât mai bine România.
„Pot să spun faptul că am văzut, mai ales în ultima perioadă, calitatea pe care o avem și entuziasmul care este în interiorul echipei. Este un nou început plin de entuziasm și sper ca acest lucru să ne ajute să devenim o echipă și mai bună și mai competitivă.”
Drăgușin a vorbit și despre primele contacte cu Gheorghe Hagi în cantonamentul naționalei.
„A fost o întâlnire foarte bună cu noul selecționer. Am avut acum o ședință alături de băieți și sunt sigur că pe parcursul acestor zile vom avea mai multe ședințe și o să putem să ne descoperim, și el pe noi, și noi pe dânsul.”
Fundașul consideră că omogenitatea grupului reprezintă unul dintre principalele obiective pentru perioada următoare.
„Cred că trebuie să arătăm lucrurile pe care le-am arătat și până acum, care nu trebuie să lipsească de la nicio acțiune: atitudinea și dorința de a reprezenta România cât mai bine.”
„Și, în același timp, cred că trebuie să devenim o echipă mai omogenă, o echipă care se cunoaște mai bine, dar pentru acest lucru este nevoie de timp.”
Internaționalul român a precizat că schimbarea selecționerului poate genera o perioadă de adaptare.
„Avem și un selecționer nou și cu siguranță lucrurile, poate la început, vor fi mai puțin clare, dar cu timpul sunt sigur că că vom deveni o echipă mai închegată”, a declarat Drăgușin pentru FRF TV.
Cu 29 de selecții la echipa națională, fundașul lui Tottenham consideră că jucătorii cu experiență au un rol important în integrarea noilor veniți.
„Noi, cei cu experiență, suntem cel mai important factor pentru ca jucătorii noi să se integreze cât mai repede, pentru că este mult mai ușor când toată lumea este deschisă, toată lumea încearcă să îi integreze pe cei care sunt la prima acțiune sau n-au venit de foarte multe ori. Și la grupul pe care îl avem, sunt sigur că vor fi vor fi foarte repede introduși”, a afirmat Radu Drăgușin.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!