Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, susține că aceasta este ultima săptămână în care mai poate fi obținut un acord politic pentru ca Legea Salarizării să fie adoptată și promulgată până la 31 august, termenul-limită pentru îndeplinirea unui jalon PNRR care ar debloca 770 de milioane de euro pentru investiții.
„Azi întrăm pe ultima turnantă pentru a putea îndeplini un jalon critic pe PNRR, legat de legea salarizării, a cărui îndeplinire ar debloca 770 milioane de euro pentru investiții”, a scris Pîslaru pe Facebook. Ministrul afirmă că legea a fost amânată patru ani și a fost supusă unei „campanii masive de dezinformare”.
Proiectul alocă aproximativ 12 miliarde de lei pentru corectarea inechităților, stabilirea unui cadru predictibil pentru cheltuielile salariale și reașezarea sistemului de salarizare din sectorul public. El susține că opoziția față de proiect este alimentată atât de dezinformare, cât și de interese politice.
„Adoptarea proiectului ar presupune predictibilitate salarială, ceea ce ar scoate de pe masă și promisiunile uzuale de creșteri de salarii în anul electoral 2028”, a afirmat ministrul. Pîslaru susține că astfel ar dispărea „arbitrarul” în stabilirea creșterilor salariale.
În privința sănătății, ministrul afirmă că au fost făcute corecții privind pozițiile, sporurile și coeficienții, precum și pentru personalul TESA. „Avem de reglat încadrarea în buget și aici este un factor obiectiv de care sper că putem ține cont împreună cu sindicatele”, a transmis el.
Pentru educație, Pîslaru spune că proiectul prevede o remunerare îmbunătățită pentru plata cu ora și o variantă mai atractivă pentru indemnizația de dirigenție. El afirmă că există și o soluție pentru eșalonarea în 2028 a unei majorări substanțiale a grilelor și coeficienților și că speră ca sindicatele să participe marți la discuțiile pe acest scenariu.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.