Potrivit datelor din dosarul penal, între 2009 și 2017, companiile deținute de Dragoș Anastasiu – printre care Touring Europabus, parte a grupului Eurolines – au plătit lunar 2.000 de euro unei firme fantomă de „consulting” deținută de fiii unei inspectoare ANAF. În realitate, nu se livra niciun serviciu. Totul era o acoperire pentru o mită mascată, recunoscută explicit de Anastasiu în fața instanței.
În plus, compania vicepremierului a oferit zeci de vacanțe de lux pentru inspectoare și anturajul ei – grupuri de 10-12 persoane, sejururi în Europa și Asia, toate mascate în „relații comerciale”. Asta nu e șantaj. Asta e colaborare activă cu corupția.
Anastasiu nu a fost un om abuzat de sistem, ci un beneficiar al acestuia.
„Am simțit că e șantaj” – scuza milionarului obedient
Așa își justifică Anastasiu comportamentul în instanță. Că i-a fost frică. Că altfel ar fi fost închis. Că a plătit mită de nevoie, nu din lăcomie. Dar când plătești constant timp de opt ani, când îți trimiți angajații să organizeze vacanțe pentru corupți, când semnezi contracte fictive pentru care nu primești nimic și continui să le reînnoiești… e greu să te mai plasezi în rolul victimei.
Adevărul este că Anastasiu a evaluat riscurile, a ales calea comodă și a plătit sistemul. Nu o dată. Nu din greșeală. Sistematic. Lună de lună. Ani de zile.
Justiția? Funcționează cu clauze de impunitate
În ciuda acestor fapte, Anastasiu nu a fost pus sub acuzare. DNA a invocat o clauză de nepedepsire: partenerul lui de afaceri a făcut un denunț. Nu imediat. Nu în momentul faptelor. Ci după opt ani de mită. Iar asta a fost suficient pentru procurori să-i transforme pe mituitori în martori.
Această interpretare extensivă a legii – că poți scăpa doar pentru că ai vorbit mai repede decât ceilalți – este un precedent toxic. Practic, dacă mituiești suficient de mult și la final spui „da, am dat șpagă”, ți se oferă o ieșire de siguranță. La fel cum s-a întâmplat cu zeci de alți „băieți deștepți” ai sistemului.
Guvernul Bolojan, sanctuar pentru mituitori
Mai grav decât lipsa de reacție a DNA este refuzul Guvernului României de a-l demite pe Anastasiu. Funcția de vicepremier a devenit un scut, o formă de validare instituțională a celor care și-au construit cariera pe relații obscure cu statul.
De ce nu răspunde nimeni pentru gafa Guvernului Bolojan? Poate pentru că Anastasiu este conectat, respectat în cercurile de business, parte din acea elită „curată” care apare la forumuri, conferințe, emisiuni economice. Imaginea sa de antreprenor de succes e prea convenabilă pentru a fi deranjată de realitate.
De la admiterea mitei la promovarea secretizării
Anastasiu a recunoscut în instanță (și în fața DNA) că a împins în mod sistematic contracte fictive și vacanțe de lux în schimbul „protecției” de la ANAF. A marcat o serie întreagă de fapte de corupție: contracte lunare de 2.000 de euro, vacanțe de lux pentru inspectoare și anturaj — totul între anii 2009–2017.
Apoi, în mai 2025, a dat o replică revoltătoare în legătură cu publicarea declarațiilor de avere. Înainte ca CCR să decidă secretizarea acestora, Anastasiu a spus:
Să scapăm naibii de tâmpenia asta cu declarația de avere pusă în public… ce vă interesează pe dumneavoastră câte bijuterii am eu în casă?
Această poziție, lansată cu trei zile înainte ca Curtea Constituțională să emită decizia exact în sensul dorinței sale, a stârnit corecte suspiciuni publice. El susține că opinia era personală, fără legătură cu speța CCR, și subliniază că susține depunerea declarațiilor către ANI, nu expunerea publică. Totuși, lansarea mesajului personal convenabil imediat înaintea deciziei judecătorești trage un semnal de alarmă.
O rețea de lobby fără legitimitate publică
Anastasiu a construit în jurul său un așa-zis grup de consilieri și lobby-iști — promovați ca arhitecți ai unei „reforme a statului modern și performant”, dar fără suport legal, fără transparență, fără responsabilitate publică. Deși informațiile despre participarea directă a Speranței Munteanu la falimentul Astra Asigurări au dus la destabilizarea pieței de asigurări din România, Anastasiu nu a avut nicio reținere să o scoată în față să mai pună pe butuci și alte interese naționale strategice.
Câtă integritate mai poate exista când mituitorul militează pentru secretizare?
Este profund periculos când o persoană despre care se știe că a finanțat corupția infracțională militează pentru abolirea publicității declarațiilor de avere — acel minim instrument de control democratic.
Pentru funcționarii onești, cazul Anastasiu este o palmă. Pentru antreprenorii care refuză să plătească șpagă, este un mesaj de descurajare. Pentru cetățenii care încă mai cred în justiție, este o confirmare că legea se aplică aleatoriu, selectiv, și doar celor care nu au relații.
