13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiDezbatere buget - Teodorovici: Nu am dorinţa şi nici impertinenţa să mint...

Dezbatere buget – Teodorovici: Nu am dorinţa şi nici impertinenţa să mint vreodată

“Ceea ce spun se şi întâmplă şi nu am nici talentul, nici dorinţa şi nici impertinenţa să mint vreodată atunci când vorbesc de cifre, măsuri în care cred cu tărie şi mai ales efectele pe care le vor produce pentru această ţară, pentru fiecare român în parte. (…) Pentru domnul Cîţu… i-aş spune doar atât, că prefer politicienii criticaţi pentru ceea ce fac cu bună credinţă celor lăudaţi pentru ceea ce fac cu rea intenţie. (…) Doamnei Turcan, ca să vedeţi că anticipam inepţiile pe care le spuneţi şi cu ocazia bugetului de stat, pentru unii este mult mai uşor să comentezi zece idei bune şi foarte bune, decât să emiţi una singură. Şi aveţi din partea mea – din dorinţa de a vă mai vedea din când în când în acest spaţiu, pentru că trebuie să facem şi noi haz de necaz – doar galben. Domnul Năsui, dacă mă căutaţi pe mine pe internet, găsiţi anumite lucruri, zic eu, şi îmi place să cred şi lucruri bune, dar de dumneavoastră, dacă vom căuta împreună pe internet, cred că aveţi un trecut de care să vă fie ruşine”, a spus Teodorovici, care i-a arătat lui Cîţu un cartonaş roşu, iar lui Turcan – unul galben.

El a susţinut că afirmaţiile reprezentanţilor Opoziţiei cu privire la buget sunt o bătaie de joc.

“Este o bătaie de joc pe care dumneavoastră o faceţi în mod zilnic de la această tribună, în spaţiul online, unde vă place să fiţi foarte prezenţi şi este un lucru foarte bun, dar fără a vă gândi o clipă la cel care urmăreşte ceea ce dumneavoastră trimiteţi în mod inconştient ca informaţie falsă, cu răutate în spaţiul public”, a arătat ministrul de Finanţe.

Investiţiile în 2017 au fost de 26,8 miliarde de lei, în 2018 – 34,2 miliarde de lei cu 27,6% mai mult ca anul precedent, iar în 2019 prognoza este de 49,7 miliarde de lei, cu 45,3% mai mult ca anul trecut, a precizat ministrul.

“Le puteţi verifica dacă aşteptaţi un an de zile şi veţi vedea că cifrele se confirmă”, a spus Teodorovici.

Ministrul a susţinut că marţi, la Consiliul miniştrilor de finanţe de la Bruxelles, a cerut ca în rapoarte să fie incluse prognozele celor care fac estimări şi execuţia fiecărui an în parte.

Cele mai citite

ONU încearcă să împiedice “o tragedie fără margini” în oraşul Rafah

Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă Martin Griffiths a avertizat marţi, într-o declaraţie, că o operaţiune la sol a armatei israeliene în oraşul...

Kylian Mbappe, cel mai mare jucător din istoria PSG

Astăzi are loc cel de-al doilea meci din prima manșă a semifinalelor UEFA Champions League, Borussia Dortmund - PSG, de la ora 22:00 Julien Laurens...

Tradiţii în Joia Mare. Cum vopsim ouăle cu ingrediente naturale

În Joia Mare se prepară mâncărurile care vor fi puse pe masa de Paşte şi se vopsesc ouăle. Iar în timp ce unele gospodine...
Ultima oră
Pe aceeași temă