20.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăDeși decizia falimentului LIDO SA nu este definitivă, „băieții deștepți” încep să-și...

Deși decizia falimentului LIDO SA nu este definitivă, „băieții deștepți” încep să-și împartă bunurile statului. Miza – acțiunile hotelului Grand Hotel Bucharest

Activele Lido SA, compania deținută în proporție de 42% de către stat, prin Ministerul Economiei, Turismului și Antreprenoriatului încep să fie puse la vânzare, cu toate că decizia falimentului nu este definitivă, iar Ministerul a anunțat că va apela la toate mijloacele legale pentru a schimba hotărârea.

Administratorul judiciar al insolvenței Lido SA, Consulta 99, pare că se grăbește să devalizeze statul român și să vândă activele Lido SA, care se ridică la o valoarea de circa 4,2 milioane de euro cât mai repede, potrivit documentelor consultate de „România Liberă”. Cu toate că falimentul companiei nu este definitiv, iar Tribunalul nu a transmis încă nici motivarea hotărârii, Consulta 99 a convocat adunarea creditorilor. Pe ordinea de zi: „Aprobarea propunerii lichidatorului judiciar de valorificare pe Bursa de Valori București, conform prevederilor art. 157 din Legea nr. 85/2014, a pachetului de 83.354.310 acțiuni deținut de LIDO SA la GRAND HOTEL BUCHAREST S.A. (fosta COMPANIA HOTELIER INTERCONTINENTAL ROMÂNIA S.A.)”.

Totodată, Consulta 99 pare că nu are timp de pierdut și merge și mai departe, astfel că deja propune și: „Selectarea unei societăți de servicii și investiții financiare pentru intermedierea vânzării la Bursa de Valori București a pachetului de 83.354,310 acțiuni deținut de LIDO SA la GRAND HOTEL BUCHAREST S.A. (fosta COMPANIA HOTELIER INTERCONTINENTAL ROMÃNIA S.A.)”.

Se ridică întrebarea dacă este legal ca administratorul juridic să înceapă vânzarea activelor companiei în condițiile în care procesul nu este definitiv, urmează un apel și abia ulterior pronunțarea unei decizii finale.

Întregul proces de insolvență s-a aflat încă de la început sub semnul controverselor, iar deciziile Consulta 99 au lăsat loc de interpretare și au atras chiar contestații din partea Ministerului Economiei.

La cererea „România Liberă”, Ministerul ne-a transmis că aceste contestații au fost formulate împotriva tabelului preliminar al creanțelor Lido SA, dar și față de măsurile Consulta 99.

„În apărarea intereselor Statului Român, acționar al Lido S.A., Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a formulat atât contestații împotriva tabelului preliminar al creanțelor societății Lido S.A., cât și contestații față de măsurile luate de către administratorul judiciar Consulta 99 S.P.R.L”, ne-au transmis autoritățile.

Până în prezent aceste contestații nu au fost soluționate de instanța de judecată, potrivit informațiilor transmise de către instituție la jumătatea lunii martie.

„Vă informăm că în anul 2022, Corpul de Control al Ministrului Antreprenoriatului și Turismului a desfășurat o acțiune de verificare a unor aspecte cu privire la insolvența societății LIDO S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Antreprenoriatului și Turismului la data respectivă, iar în urma acțiunii de control au fost depistate indicii care au condus la prezumția unor posibile prejudicii produse patrimoniului societății LIDO S.A., motiv pentru care au fost sesizate organele de cercetare penală în data de 22.11.2022”, ne-a transmis autoritatea.

Ministerul ne-a dat atunci asigurări printr-un răspuns oficial că depune în continuare toate diligențele în fața instanțelor de judecată pentru apărarea intereselor acționarilor/statului și formularea, în termenul legal, a căilor de atac prevăzute de lege.

Cui servește falimentul Lido SA

În mijlocul acestor jocuri se află Bogdan Drăgoi, care conduce Lion Capital (fost SIF Banat-Crișana), companie ce controlează SIF 1 IMGB SA, prin intermediul căreia a fost cumpărată creanța Lido SA.

Președintele Lion Capital a acționat la doar câteva zile de la pronunțarea deciziei de intrare în insolvență a Lido SA, și a cumpărat creanța cu doar câteva sute de mii de lei în 2020. În mod misterios odată ajunsă în mâinile sale s-a majorat la peste 5,7 milioane de lei, fapt ce a atras contestații din partea Ministerului.

Chiar și la această sumă umflată, Lido ar putea să achite, practic, de mai mult de trei ori datoriile pretinse de SIF 1 IMGB. Compania deține active fizice, respectiv terenuri și imobile, evaluate în 2019 la o valoare totală de peste 12,2 milioane de lei și active financiare, respectiv acțiuni, care au fost evaluate în 2019 la 8,38 milioane de lei. 

Totuși, toate acțiunile administratorului judiciar par să fi fost făcute în defavoarea statului, pe care teoretic trebuia să-l apere, dar în favoarea lui Bogdan Drăgoi.

Principala miză pare să fi fost emblematicul Grand Hotel Bucharest, fostul Intercontinental, care este deținut în proporție de 10% de către Lido SA și riscă acum să ajungă în mâinile lui Bogdan Drăgoi.

În raportul întocmit inițial, administratorul judiciar Consulta 99 a recunoscut în raportul inițial că societatea este solvabilă și ar putea să revină pe linia de plutire. Totuși, administratorul a recomandat chiar de atunci dizolvarea Lido SA.

„Considerând că valorile din tabelul preliminar de creanțe sunt mai apropiate de realitate, în cazul LIDO SA Indicele de Solvabilitate Generală fiind de 3,45 (n.r. valoarea optima a indicelui este de 3,00) astfel că, societatea debitoare este solvabilă și prin valorificarea, chiar și numai parțială, a patrimoniului său, se poate acoperi, întreaga masă credală”, recunoaște Consulta 99, potrivit buletinului procedurii de insolvență nr. 13425/22.08.2022, consultat de „România Liberă”.

Lucrurile nu s-au schimbat nici pe parcurs, în ciuda insistențelor Ministerului de a reorganiza compania și a unor oferte de împrumut primite de către Lido SA din partea unor acționari. Cărțile par să fi fost făcute special pentru ca Drăgoi să rămână cu 10% din Grand Hotel, dar și cu restul de active valoroase din portofoliul companiei.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Adelina Toader
Adelina Toader
Adelina este Redactorul Șef al Ziarului România Liberă din iunie 2021. Adelina are o experiență de peste 8 ani în presa scrisă. Și-a început cariera jurnalistică în grupul de presă Bursa avansând de la poziția de redactor până la cea de Managing Editor. Adelina a scris atât pe domeniul economic, cât și politic- extern. În ultimii ani, Adelina a realizat interviuri cu miniștrii, ambasadori precum și cu antreprenori din diferite domenii.
Cele mai citite

Ministerul Agriculturii, despre banii încasați de beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

Beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) au primit în această săptămână în conturile bancare o nouă tranşă de plată în valoare totală...

Noua centrală de la Mintia, un proiect de 1,4 miliarde de euro, a primit acordul de mediu

Cel mai mare obiectiv industrial din România, noua Centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acord de Mediu, anunţă Agenţia Naţională pentru Protecţia...

Excesul de piele de la nivelul pleoapei superioare. Cauzele și tratamentul blefaroșalazisului.

În lumea esteticii și a chirurgiei plastice, excesul de piele de la nivelul pleoapelor, cunoscut sub numele de blefaroșalazis, poate fi mai mult decât...
Ultima oră
Pe aceeași temă