21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSportFotbalDe ce merge Dănuț Lupu la închisoare. Explicațiile instanței

De ce merge Dănuț Lupu la închisoare. Explicațiile instanței

Fostul fotbalist Dănuţ Lupu a fost condamnat la 7 luni şi 10 zile închisoare, după ce a fost prins de două ori conducând fără permis, judecătorii fiind obligaţi să-i aplice o pedeapsă cu executare.

Decizia anunţată ieri de Curtea de Apel Bucureşti are legătură cu faptul că Dănuţ Lupu era recidivist, iar judecătorii au fost nevoiţi să-i aplice o pedeapsă cu executare, scrie Agerpres.

Prima abatere – Dănuţ Lupu invocă un prieten cu problemele medicale

În dimineaţa zile de 23 octombrie 2017, Dănuţ Lupu se deplasa de la Slănic Moldova spre casă la volanul unui autoturism BMW X5, fiind însoţit de un prieten. Când trece prin judeţul Vrancea, fostul fotbalist produce un accident auto pe DN2 E85, soldat cu pagube materiale. Un echipaj de la Poliţia Rutieră soseşte la locul accidentului, îl legitimează pe şofer şi constată că avea permisul de conducere anulat încă din anul 2001.

Este trimis în judecată, iar în timpul procesului susţine că maşina aparţinea prietenului său, iar el a preluat conducerea autovehiculului, deoarece amicului i se făcuse rău.

Judecătorii dau dovadă de clemenţă şi îi aplică o pedeapsă blândă, având în vedere că îşi recunoscuse vinovăţia, iar infracţiunea era una minoră. Astfel, Judecătoria Focşani îl condamnă la 8 luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, scăzută de Curtea de Apel Galaţi la 6 luni, tot cu amânare.

În motivarea condamnării, un magistrat de la Judecătoria Focşani şi-a exprimat convingerea că “incidentul ce face obiectul cauzei va fi un eveniment care nu se va mai repeta în viaţa inculpatului (Dănuţ Lupu). Fiind o persoană la vârsta maturităţii, studii superioare, are capacitatea de conştientizare a faptei sale şi a urmărilor acesteia, astfel că va adopta pe viitor o atitudine de respectare întocmai a normelor juridice de convieţuire socială”.

În decizia rămasă definitivă pe 23 iulie 2020, Curtea de Apel Galaţi stabilise un termen de supraveghere de doi ani, timp în care Dănuţ Lupu nu avea voie să mai săvârşească o faptă penală, în caz contrar pedeapsa cu suspendare transformându-se în una cu executare.

A doua abatere – Dănuţ Lupu se justifică tot cu probleme medicale

Peste numai o săptămână de la condamnarea primită la Curtea de Apel Galaţi, respectiv în data de 30 iulie 2020, Dănuţ Lupu este oprit de un echipaj de la Rutieră în judeţul Ilfov, în timp ce conducea un autoturism marca Volvo. Poliţiştii constată că are permisul de conducere suspendat, îi întocmesc dosar penal, iar fostul fotbalist este trimis pentru a doua oară în judecată.

Procesul începe la Judecătoria Cornetu, unde îşi recunoaşte faptele, dar invocă din nou probleme medicale, respectiv că se grăbea să ajungă la spital.

Judecătorul de la Cornetu consideră că faptele săvârşite de fostul fotbalist nu sunt grave, notând că: “În privinţa urmărilor, instanţa constată că acestea s-au rezumat la pericolul abstract pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi nici nu există indicii din care să rezulte că inculpatul ar fi condus agresiv sau periculos”, “se reţine că acesta a avut o atitudine sinceră, de recunoaştere a faptei, colaborând cu organele judiciare”.

Magistratul îl condamnă pe Dănuţ Lupu la o pedeapsă minimă de 4 luni închisoare, însă constată că fostul fotbalist are cazier judiciar şi, în baza unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din septembrie 2017, este nevoit să aplice pedepse cu executare atât pentru primul dosar, cât şi pentru al doilea, având în vedere că Dănuţ Lupu a încălcat legea în timpul termenului de supraveghere.

Cele două pedepse sunt contopite şi la cea mai grea de 6 luni se adaugă un spor de o treime din condamnarea de 4 luni, rezultând în final 7 luni şi 10 zile, cu executare.

Dănuţ Lupu a atacat decizia la Curtea de Apel Bucureşti, însă fără succes. Magistraţii au respins apărarea fostului fotbalist că a încălcat legea deoarece se grăbea să ajungă la spital.

“Aspectele invocate de inculpat privind faptul că se simţea rău sau că nu ar fi reuşit să cheme un taxi ori să fie condus de o altă persoană la o unitate de spital cu un autovehicul nu se circumscriu vreuneia dintre cauzele justificative ori de neimputabilitate prevăzute de lege”, au explicat judecătorii.

“Solicitarea apelantului de a se dispune pedeapsa amenzii este nefondată, având în vedere modalitatea de comitere a faptei, împrejurările de săvârşire a acesteia, care denotă un pericol social relativ ridicat pentru siguranţa traficului rutier, faptul că inculpatul nu este la primul contact cu legea penală şi a perseverat pe cale infracţională, săvârşind fapta în termenul de supraveghere stabilit anterior, fără a ţine seama de clemenţa soluţiei de amânare a aplicării pedepsei”, au mai notat magistraţii în decizia de condamnare, subliniind că nu există o prevedere legală care să le permită să aplice o pedeapsă cu suspendare.

La scurt timp după a doua condamnare, Dănuţ Lupu este dat în urmărire generală. Din ultimele informaţii, el se află în Dubai, dar a promis într-o intervenţie telefonică că se întoarce în ţară la sfârşitul săptămânii.

Dănuț Lupu se află în afara țării, cu familia, în concediu.

Fostul fotbalist a declarant însă că se va preda poliției, la revenirea în România.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Mesaje de Florii 2024 // Cele mai frumoase urări pe care le puteți face sărbătoriților

Mesaje de Florii 2024// Duminica Floriilor este celebrată cu o săptămână înainte de Paște, adică pe 28 aprilie, și este un prilej de sărbătoare...

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat devine Memorial dedicat victimelor comunismului. Proiectul fusese lansat acum 11 ani

În incinta fostei închisori de la Râmnicu Sărat vor fi construite, până în anul 2026, Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în...

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Cele mai întâlnite prenume

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă