0.9 C
Bucharest
Saturday, 9 December 2023
HomeInternaționalCum au ajuns Arabia Saudită și Israelul aproape de un acord de...

Cum au ajuns Arabia Saudită și Israelul aproape de un acord de normalizare a relațiilor

Arabia Saudită şi Israelul “se apropie” de un acord de normalizare a relaţiilor lor, care ar fi istoric, a declarat miercuri prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman într-un interviu acordat unei televiziuni americane, scrie AFP, potrivit agerpres.ro.

“Ne apropiem din ce în ce mai mult”, a afirmat el, potrivit unor fragmente din acest interviu acordat canalului Fox News, într-un moment în care preşedintele american Joe Biden s-a întâlnit la New York cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

“Pentru noi, problema palestiniană este foarte importantă. Trebuie să o rezolvăm”, a spus prinţul saudit, subliniind că “negocierile continuă bine până în prezent”.

El a dezminţit unele informaţii de presă care au anunţat “suspendarea” discuţiilor cu Israelul.

“Sperăm că vor duce la un rezultat care va face viaţa mai uşoară palestinienilor şi care va permite Israelului să joace un rol în Orientul Mijlociu”, a adăugat Mohammed bin Salman.

Israelul şi-a normalizat deja relaţiile cu patru ţări arabe, Bahrein, Egipt, Maroc şi Emiratele Arabe Unite.

Pe de altă parte, întrebat despre perspectiva ca Iranul să se doteze cu arma nucleară, prinţul moştenitor, care conduce de facto regatul saudit, a avertizat că atunci Arabia va fi forţată să facă acelaşi lucru.

“Suntem îngrijoraţi că o ţară s-ar putea dota cu arma nucleară. Este un lucru rău” a spus el.

“Nu au nevoie să se doteze cu arma nucleară pentru că nu o pot folosi”, a subliniat prinţul moştenitor.

Dar, a adăugat el, “dacă ei obţin una, va trebui să avem şi noi una”, a mai afirmat Mohammed bin Salman, citat de AFP.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Selena Gomez a confirmat! Cu cine este vedeta într-o relație

Selena Gomez nu a mai rezistat și a dat cărțile pe față. Vedeta a vorbit despre noua sa relație, bărbatul care i-a “furat” inima. După...

Un baron PSD deszăpezește drumurile din Tulcea până în 2025

Un fost deputat PSD, abonat la banii statului, dar în special la CJ Tulcea, va încasa peste 4 milioane de euro pentru deszăpezirea...

Confruntări cu poliția la un marş al israelienilor de extremă dreaptă din Ierusalim

Confruntări cu poliţia au avut loc la începutul unui marş al israelienilor de extremă dreaptă joi seară la Ierusalim, potrivit martorilor, informează agenţia DPA,...
Ultima oră
Pe aceeași temă