17.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internăCu două tăișuri. Majorări de pensii, dar și tăieri în carne vie...

Cu două tăișuri. Majorări de pensii, dar și tăieri în carne vie de la 1 octombrie

Ziua de 1 octombrie devine un fel de Holloween anul acesta, adică o petrecere frumoasă cu momente de groază. Cum ne-am obișnuit ca Executivul să dea cu o mână și să ia cu mai multe, așa, ne așteptăm ca în timp ce pensiile și alte venituri vor fi majorate de luna viitoare, să fie tăieri de salarii, concedieri în instituții, comasări și alte taxe și impozite pentru IMM-uri, căci giganții par greu de atins.

Ca să ne mai distragă atenția de la măsurile fiscale, Executivul ne reamintește că vin vești bune pentru pensionari și alți salariați care vor primi ceva în plus de la 1 octombrie.

Este vorba despre pensionarii cu pensii mai mici de 3.000 de lei care primesc, în anul 2023, un ajutor financiar cuprins între 600 și 1.000 de lei, în funcție de valoarea veniturilor. Măsura a fost prinsă într-o ordonanță emisă anul trecut.

În ceea ce privește ajutoarele de la stat, prima tranșă de bani a fost plătită în luna ianuarie, urmând ca a doua tranșă să le fie virată pensionarilor luna următoare.

OUG nr. 168/2022 prevede un ajutor financiar acordat pensionarilor sistemului public de pensii, celor din sistemul pensiilor militare de stat și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei. 

Creșteri de pensii și de la 1 ianuarie 2024

Marcel Boloș a anunțat că pensionarii vor primi bani în plus și de anul viitor.

“Sunt bani pentru creșterea pensiilor, vor fi majorate cu minimum 16 miliarde de lei. În procente înseamnă că am luat în calcul o creștere a pensiilor cu aproximativ 14%, dar procentul final va fi anunțat de coaliția de guvernare”, a declarat Marcel Boloș, ministrul Finanțelor.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că nu este decizia vreunui ministru sau a premierului de majorarea a pensiilor, ci este normal ca aceste venituri să fie indexate cu rata inflaței. Totodată, Ciolacu a mai punctat că își dorește o majorare diferențiată. 

”Îmi doresc, ca și anul trecut, ca pensiile să se majoreze diferențiat, la unii cu 30%, la unii cu 5%, la unii cu 10%, în funcție de venit”, a spus Marcel Ciolacu.  

Salarii majorate de la 1 octombrie

Totodată și salariul minim va mai crește de luna viitoare.

”Salariul minim va creşte, la 3.300 de lei, cel puţin, şi în construcţii de la 4.000 de lei la 4.500 de lei”, a spus Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și proiectelor europene.

Măsuri fiscale de la 1 octombrie

Printre cele mai importante, se numără reducerea numărului de secretari de stat cu 20%, creșterea TVA-ului, impozitul pe mașinile și locuințele de lux (0,3% pentru mașinile de peste 75.000 de euro și pentru proprietățile de peste 500.000 de euro), creșterea sumei pentru voucherele de vacanță, impozitarea lor și introducerea pragului maxim de 8000 de lei net până la care vor fi acordate. Vor fi eliminate facilitățile fiscale din IT, construcții și agricultură.

Guvernul va introduce un impozit pe cifra de afaceri pentru bănci. Instituțiile de credit – persoane juridice române şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit – persoane juridice străine datorează suplimentar impozitului pe profit un impozit pe cifra de afaceri calculat prin aplicarea unei cote de 1% asupra cifrei de afaceri. Întreprinderile care realizează venituri de peste 60.000 de euro și vor avea o rată de rentabilitate de peste 30% vor plăti impozit pe profit de 16%.

Pentru determinarea rezultatului fiscal, impozitul pe cifra de afaceri reprezintă cheltuială nedeductibilă.

Printre măsurile avute în plan sunt ca din 2024, la elaborarea și aprobarea bugetelor locale, cheltuielile efectuate de autoritățile publice locale aferente capitolului bugetar ”Cultură, Recreere și Religie” nu pot depăși 2,5% din veniturile proprii realizate în exercițiul bugetar precedent (față de 7,5% anterior). La determinarea procentului de 2,5% aplicat asupra veniturile proprii nu se includ cheltuielile destinate activităților sportive, recreative precum și instituțiilor publice de cultură indiferent de natura acestora și forma lor de organizare

Începând cu data de 1 iulie 2024 instituțiile publice cu personalitate juridică aflate în coordonarea/subordonarea/autoritatea autorităților publice centrale/ locale își pot desfășura activitatea dacă îndeplinesc următoarele condiții cumulative:
a) Au un număr de peste 50 de posturi aprobate conform legii și efectiv ocupate în structurile organizatorice;
b) Activitățile desfășurate de instituțiile publice nu se suprapun sau sunt similare cu alte activități desfășurate de alte instituții publice cu obiect de activitate același sau similar.

Prin comasare/desființare/reorganizare/fuzionare sau transfer a activității către alte structuri organizatorice inclusiv către structurile organizatorice aflate în coordonarea/autoritatea/subordonarea autorităților publice locale/județene/centrale trebuie să rezulte cel puțin următoarele condiții cumulative:
a) o reducere cu cel puțin 15% a numărului de personal proporțional atât pentru funcțiile de conducere cât și pentru funcțiile de execuție;
b) o reducere cu cel puțin 15% a cheltuielilor de funcționare, respectiv a cheltuielilor materiale și servicii.

Executivul a oferit asigurări că produsele alimentare și medicamentele nu se vor scumpi, TVA-ul menținându-se la același nivel. Oficialul a explicat că o altă măsură ar reprezenta o catastrofă pentru ambele partide aflate la guvernare, fiindcă afectează direct populația.

Guvernul este așteptat să vină cu asumarea răspunderii în Parlament pe pachetul de măsuri fiscal-bugetare, însă rămâne de văzut dacă acest lucru se va întâmpla săptămâna viitoare sau în ultima săptămână din septembrie.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Banner de campanie al lui Nicușor Dan, lângă bălării de peste 1 m înălțime. FOTO

Imagini surprinse de jurnaliștii cotidianului național ROMÂNIA LIBERĂ arată iarbă și buruieni înalte de peste un metru, în mijlocul Capitalei, lângă Palatul Parlamentului, pe...

Guvernul amână taxa pe lux până pe 30 aprilie

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor susținut de PNL, a anunțat, la finalul ședinței de Guvern de marți, că termenul pentru impozitul de 0,5% pentru clădirile...

Marcel Ciolacu: Am început aplicarea legii privind interzicerea păcănelelor

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, marţi, în şedinţa Executivului, că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localităţile cu mai puţin...
Ultima oră
Pe aceeași temă