12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCSM a amânat pentru 20 martie decizia cu privire la acţiunile disciplinare...

CSM a amânat pentru 20 martie decizia cu privire la acţiunile disciplinare în cazul lui Kovesi

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii era aşteptată să se pronunţe miercuri cu privire la două acţiuni disciplinare ale Inspecţiei Judiciare vizând-o pe fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi. O cercetare disciplinară, care îl vizează şi pe procurorul Marius Iacob, a fost declanşată de IJ în luna ianuarie, în urma înregistrărilor dintr-o şedinţă a DNA apărute în spaţiul public. O alta a fost deschisă în septembrie, Kovesi fiind acuzată că a inserat într-un comunicat date confidenţiale dintr-o anchetă derulată de către procurorii din subordine, ceea ce înseamnă ”nerespectarea confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a informaţiilor de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei”.

Spre deosebire de precedenta şedinţă, din 5 decembrie, şedinţa de miercuri are loc în contextul în care Kovesi a atacat la CEDO decizia de revocare a sa din funcţie şi pe fondul informaţiilor referitoare la candidatura sa pentru funcţia de procuror-şef european.

Sesizarea care îi vizează pe Laura Codruţa Kovesi şi pe Marius Iacob – amânată până acum de patru ori.

Cele mai citite

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...

Directorul CIA se află la Cairo pentru întâlniri privind conflictul din Gaza

Directorul CIA, William Burns, a sosit în capitala egipteană Cairo pentru întâlniri pe tema conflictului din Gaza, potrivit unor surse de la aeroportul din...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...
Ultima oră
Pe aceeași temă