Președintele României, Nicușor Dan, a convocat pentru joi, 25 septembrie, ora 12:00, o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), care va avea loc la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale, pe agenda reuniunii figurează subiecte sensibile, privind siguranța spațiului aerian național, cu accent pe riscurile generate de utilizarea neautorizată a sistemelor de aeronave fără pilot.
Membrii CSAT urmează să stabilească obiectivele și măsurile de protecție împotriva acestor amenințări, precum și cerințele tehnice generale pentru implementarea echipamentelor necesare. Totodată, Consiliul va decide cine are competența de a ordona ori aproba măsuri împotriva dronelor și aeronavelor care încalcă neautorizat spațiul aerian românesc, dar și procedura de informare, în cazurile în care se impun astfel de intervenții. În paralel, pe ordinea de zi se mai regăsesc teme actuale din zona securității naționale, care vor fi discutate în regim confidențial.
Convocarea CSAT survine la aproape trei luni după reuniunea din 30 iunie, în cadrul căreia Consiliul a abordat impactul evaziunii fiscale asupra securității economice a României, stabilind măsuri ferme pentru reducerea vulnerabilităților și întărirea colectării la buget. Tot atunci, membrii au aprobat forțele armate pe care România le poate disloca în misiuni externe în 2026 și au reafirmat sprijinul ferm pentru Ucraina și pentru un proces de pace care să excludă orice tentativă rusă de reîmpărțire a Europei în sfere de influență.
Anterior, pe 30 aprilie, CSAT, convocat atunci de președintele interimar Ilie Bolojan, a aprobat proiecte esențiale pentru consolidarea apărării naționale până în 2030 și pentru accesarea creditelor europene destinate dotării militare. Tot atunci s-au pus bazele noii Legi a Apărării Naționale și s-a discutat despre considerarea finalizării hidrocentralelor drept obiectiv de siguranță națională.
CSAT este, conform Constituției, o autoritate autonomă aflată sub control parlamentar, cu rolul de a coordona unitar domeniile ce privesc apărarea țării și securitatea națională. Președintele României conduce Consiliul, iar premierul este vicepreședinte. Ședințele au caracter secret și se desfășoară, de regulă, trimestrial sau ori de câte ori situația o impune.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube