25.5 C
București
vineri, 19 iunie 2026
AcasăEconomieBănci & AsigurăriCreditele ipotecare se scumpesc din toamnă: cât vor plăti românii în plus...

Creditele ipotecare se scumpesc din toamnă: cât vor plăti românii în plus la rata lunară

Indicele de referință IRCC, folosit la calculul creditelor ipotecare cu dobândă variabilă, ar urma să atingă nivelul de 6% în ultimul trimestru al anului, față de 5,55% cât este în prezent

Dobânzile pentru creditele ipotecare noi sunt așteptate să crească în a doua jumătate a anului 2025, atât în cazul împrumuturilor cu dobândă fixă, cât și al celor cu dobândă variabilă, arată o analiză comună realizată de Ipotecare.ro și compania de consultanță financiară SVN Romania/ Credit & Financial Solutions, scrie Agerpres.

Indicele de referință IRCC, folosit la calculul creditelor ipotecare cu dobândă variabilă, ar urma să atingă nivelul de 6% în ultimul trimestru al anului, față de 5,55% cât este în prezent.

În paralel, dobânzile fixe, care domină în prezent piața ipotecară cu o pondere de peste 99% din creditele noi acordate, sunt prognozate să urce cu aproximativ 0,5 puncte procentuale. În București, spre exemplu, media dobânzilor fixe ar putea ajunge la 5,95% până la final de an, față de nivelul actual de circa 5,45%.

Un credit nou de 70.000 de euro contractat pe 25 de ani, cu un avans standard de 15%, va genera o rată lunară mai mare cu aproximativ 90 de lei față de nivelul actual, potrivit simulărilor. Comparativ cu începutul anului, diferența este de doar 36 de lei, însă față de vara lui 2024, rata va fi totuși mai mică cu circa 90 de lei.

Zeci de mii de români care au luat credite ipotecare în 2022–2023 vor ieși curând din perioada de dobândă fixă. Potrivit specialiștilor SVN, aceștia ar trebui să analizeze cu atenție ofertele actuale, care sunt mai avantajoase, decât cele de acum trei ani. Refinanțarea este o soluție viabilă pentru a reduce costurile lunare, iar consultanța oferită de brokerii specializați, poate ajuta în alegerea celei mai bune variante.

Creșterea dobânzilor vine pe fondul menținerii unei inflații ridicate și a unei politici monetare restrictive din partea Băncii Naționale a României, care păstrează dobânda-cheie la 6,5%. Deși costurile vor crește ușor, dobânzile actuale rămân sub vârfurile înregistrate în anii anteriori, ceea ce menține un grad relativ bun de accesibilitate pentru creditele ipotecare.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Irineu Darău: Dominic Fritz va conduce USR cel puțin până în 2029

Liderul USR Brașov, Irineu Darău, a declarat vineri că Dominic Fritz va conduce partidul cel puțin până în 2029, în baza mandatului primit prin...

Europa de Vest, lovită de un val de căldură extremă

Un val puternic de căldură afectează în aceste zile mai multe state din vestul Europei, unde temperaturile au depășit pragul de 40 de grade...

PNL convoacă vineri Consiliul Național Extraordinar pentru stabilirea detaliilor Congresului din 21 iunie

Consiliul Național Extraordinar al PNL se reunește vineri, de la ora 17.00, în format online, pentru a decide convocarea Congresului Extraordinar din 21...
Ultima oră
Pe aceeași temă