18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internăCredex IFN a dat credite de peste 60 de milioane de euro...

Credex IFN a dat credite de peste 60 de milioane de euro pentru produse în rate

Credex IFN, instituție financiară nebancară, anunță rezultatele financiare pentru anul 2022, evidențiind o creștere de 80% a valorii creditelor acordate în comparație cu anul precedent. În total, valoarea creditelor noi acordate pentru nevoi personale și bunuri de consum a fost de peste 298 milioane de lei, echivalentul a 60 de milioane de euro. Credex IFN este unul dintre finanțatorii cumpărăturilor în rate din rețeaua de magazine fizice Altex și Media Galaxy, precum și din platformele lor online. 

Anul trecut, instituția financiar nebancară a introdus și a facilitat accesul la creditul de nevoi personale în locațiile fizice ale retailerului electro-IT prin produsul financiar “Creditul Bani Gheață”, cu sume de până la 10.000 lei cash pentru clienții eligibili. Credex IFN a acordat 68% dintre creditele de nevoi personale exclusiv online, pe un flux 100% digital, din platforma online sau aplicația Credex. Valoarea medie a tichetului pentru creditul de nevoi personale a înregistrat o ușoară reducere de 12,6% față de 2021, semn al atitudinii prudente a clienților într-un context economic plin de incertitudine.

Volumele generate anul trecut au fost influentațe de creșteri de finanțare pe segmentul creditului de nevoi personale, folosind un mix de canale online și fizice. Rezultatele se aliniează cu planurile noastre ambițioase pe care le avem, de dezvoltare în zona de retail. Creditele de consum sprijină nevoile urgente ale familiilor și susține achiziționarea de bunuri de necesitate, precum produse electro-IT, mobilier sau altele. Ne-am propus să extindem rețeaua de parteneri de retail pentru a oferi oportunități de finanțare pentru o varietate de clienți și de a susține în continuare nevoile de consum ale populației.” declară Traian Baicu, Director General Credex IFN.

Rezultate financiare la 31.12.2022:

  • Credex IFN a acordat peste 80.000 de credite anul trecut cu o valoare totală finanțată de peste 298 milioane de lei
  • Profitul net al instituției financiar nebancare este de 3,5 milioane lei
  • Investițiile în IT și digitalizare au depășit 3,1 milioane de lei
  • Rata creditelor neperformante stabilă, cu o ușoară creștere de 2% comparativ cu 2021

În ceea ce privește bunurile de consum finanțate, telefoanele mobile rămân cele mai cumpărate produse în 2022 în rate, prin credit. Apoi, ca bunuri de interes, prin credit, au fost televizoarele, laptopurile și electrocasnicele.

În privința orașelor care utilizează cel mai des finanțarea prin credit, București – Ilfov este în top, fiind urmat de Prahova, Argeș, Timiș și Constanța. În schimb, județele Covasna și Harghita sunt înregistrate cu cele mai puține cereri de finanțare acordate de Credex IFN.

Instituțiile financar nebancare (IFN-urile) sunt o alternativă la serviciile bancare tradiționale pentru că oferă un proces de finanțare simplificat, digitalizat și rapid.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...

Mesaje de Florii 2024 // Cele mai frumoase urări pe care le puteți face sărbătoriților

Mesaje de Florii 2024// Duminica Floriilor este celebrată cu o săptămână înainte de Paște, adică pe 28 aprilie, și este un prilej de sărbătoare...
Ultima oră
Pe aceeași temă