28.8 C
București
luni, 22 iunie 2026
AcasăSportFotbalCiprian Marica mizează pe experiența lui Dan Petrescu! Fostul atacant nu o...

Ciprian Marica mizează pe experiența lui Dan Petrescu! Fostul atacant nu o vede pe FCSB favorită la titlu

Fostul internațional român crede că lupta pentru campionat va rămâne deschisă până în ultima etapă.

Ciprian Marica (39 de ani), fost atacant al naționalei României și acționar la Farul Constanța, a vorbit despre lupta la titlu din Superliga, după prima rundă a play-off-ului. Deși FCSB a terminat sezonul regulat pe primul loc și este considerată favorită de mulți specialiști, Marica crede că echipa cu cele mai mari șanse în acest moment este CFR Cluj.

CFR Cluj, favorita lui Marica în cursa pentru titlul din Superlig

Analizând primele meciuri din play-off, Marica s-a declarat surprins de faptul că FCSB a primit trei goluri pe teren propriu de la Rapid (3-3), în ciuda faptului că are una dintre cele mai bune defensive din campionat. De asemenea, a remarcat eșecul sever suferit de Universitatea Cluj la Craiova (0-3), un rezultat care complică și mai mult ierarhia în partea superioară a clasamentului.

„Cine spune că FCSB e campioană, sau chiar CFR, Craiova, se înșală. Eu zic că se va juca acest campionat până la ultima etapă. E încâlcită povestea acolo, nu e simplă. Momente de neatenție, două-trei meciuri proaste și ai ieșit din cursă. CFR, foarte practică, ambițioasă și cu experiența lui Dan Petrescu, e o nucă tare și cred eu că are prima șansă”, a declarat Marica pentru sport.ro.

După prima etapă din play-off, CFR Cluj ocupă prima poziție în clasament, cu 30 de puncte, fiind urmată de FCSB și Universitatea Craiova, ambele cu 29. Dinamo și U Cluj sunt la egalitate, cu 26 de puncte, iar Rapid închide topul cu 24.

Etapa a doua din play-off se anunță extrem de interesantă. Sunt programate două derby-uri locale: Dinamo – FCSB și U Cluj – CFR Cluj. În plus, Rapid va primi vizita celor de la Universitatea Craiova, într-un alt duel cu implicații directe în lupta pentru titlu.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

UEFA schimbă regulile după experimentul de la Mondial! Decizia luată pentru EURO 2028

Forul european a stabilit cum vor fi aplicate pauzele de hidratare la Campionatul European din 2028.Cupa Mondială 2026 a adus mai multe modificări de...

A dormit pe străzile Teheranului la 14 ani! Acum este eroul Iranului la Cupa Mondială

Alireza Beiranvand a fost desemnat omul meciului după remiza dintre Iran și Belgia, însă drumul său spre performanță a fost unul impresionant.Iranul a obținut...

Capul Verde șochează din nou la Mondial! Uruguay este cu un pas mai aproape de eliminare

Naționala Insulelor Capului Verde a remizat cu Uruguay, scor 2-2, și continuă să surprindă la Cupa Mondială 2026.După egalul obținut în fața Spaniei, scor...
Ultima oră
Pe aceeași temă