17.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăPoliticăCiolacu schimbă foaia: președintele PSD nu va mai fi automat candidatul la...

Ciolacu schimbă foaia: președintele PSD nu va mai fi automat candidatul la președinția țării

Cutuma potrivit căreia președintele PSD este automat şi candidatul la președinția ţării a luat sfârşit, iar statutul formaţiunii va fi schimbat, astfel încât acesta să nu mai fie ales de un număr restrâns de membri, a declarat miercuri preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

“Haideţi să vedem în primul rând priorităţile românilor, ale coaliţiei, ale Ministerului Agriculturii. Eu ştiu că alegeri avem peste vreo doi ani şi avem timp să stăm de vorbă de aceste alegeri. În interiorul PSD nu s-a luat nicio decizie şi îmi menţin părerea, mai ales că astăzi am declanşat alegeri, fiindcă am constatat că de mult timp n-a mai fost niciun congres ordinar în PSD şi am declanşat alegeri în peste jumătate din organizaţii, de jos în sus, până la conferinţă judeţeană. Îmi menţin părerea că statutul PSD trebuie modificat şi cine va fi candidatul pentru funcţia de preşedinte al României trebuie ales de baza partidului şi nu de un număr limitat de oameni, care, chiar dacă suntem reprezentativi, nu cred că este abordarea corectă, ci trebuie să aibă loc o competiţie internă pentru această desemnare”, a declarat Ciolacu, la finalul Comitetului Politic Naţional al PSD, conform agerpres.ro.

Întrebat dacă exclude ca el să fie candidatul, Ciolacu a arătat că “mai sunt doi ani”. “Haideţi să ajungem acolo. Oricum, cutuma că preşedintele partidului automat este şi candidat a luat sfârşit”, a precizat liderul PSD.

Reacția lui Ciolacu, după demisia lui Adrian Chesnoiu

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a afirmat că apreciază gestul de demnitate politică făcut de Adrian Chesnoiu, iar performanţele profesionale ale acestuia, ca ministru al Agriculturii, sunt dincolo de orice îndoială.

„Apreciez gestul de demnitate politică făcut de Adrian Ionuţ Chesnoiu, care a ales cea mai onorabilă cale de a-şi apăra numele şi reputaţia profesională. Performanţele profesionale ale lui Adrian Chesnoiu, ca ministru al Agriculturii, sunt dincolo de orice îndoială. Le apreciez în mod deosebit şi îi mulţumesc pentru efortul depus şi rezultatele obţinute. Am convingerea că Adrian Chesnoiu va reuşi să-şi apere cu succes onoarea şi că va reveni în serviciul public!”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Un nou pod rutier între România și Ucraina, pe ordinea de zi a Guvernului

Guvernul Marcel Ciolacu ar putea aproba, în şedinţa de azi, un acord cu Guvernul Ucrainei privind construcţia podului rutier de frontieră peste râul Tisa,...
Ultima oră
Pe aceeași temă