11.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCCR dezbate, astăzi, sesizările Opoziției și ale lui Klaus Iohannis pe codurile...

CCR dezbate, astăzi, sesizările Opoziției și ale lui Klaus Iohannis pe codurile penale

Sesizările se referă la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii 78/2000 pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, dar şi la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

Uniunea Salvaţi România a depus, împreună cu PNL, două sesizări de neconstituţionalitate cu privire la proiectele de lege “prin care se aduc peste 300 de modificări nocive Codului penal şi Codului de procedură penală”.

USR consideră că toate aceste modificări vin în contradicţie nu doar cu statul de drept, ”şubrezind politica penală a României” şi favorizând infractorii, dar şi cu Legea fundamentală.

Şeful statului reclamă în sesizare că această lege a fost supusă controlului anterior de constituţionalitate, prin Decizia 650/2018 Curtea Constituţională constatând neconstituţionalitatea unora dintre dispoziţiile sale.

“Însă, în procedura reexaminării legii – deschisă potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie – Parlamentul a adoptat legea criticată cu depăşirea limitelor fixate prin Decizia nr. 650/2018. Astfel, cu ocazia punerii în acord a unora dintre dispoziţiile legii, declarate neconstituţionale, cu Decizia nr. 650/2018, Parlamentul pe de o parte şi-a ignorat obligaţia constituţională de a pune în acord textele din legea criticată cu decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţie, iar pe de altă parte, în procedura punerii de acord nu a realizat corelările necesare, adoptând reglementări ce contravin principiului legalităţii, fiind astfel încălcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie. (…) În procedura reexaminării, Parlamentul a eliminat în integralitate modificarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, deşi neconstituţionalitatea viza doar fraza a doua a acestui articol. Pe de altă parte, eliminarea intervenţiei legislative asupra textului art. 35 alin. (1) din Codul penal echivalează cu încălcarea obligaţiei Parlamentului de a pune în acord acest text cu Decizia nr. 368/2017. Or, punerea în acord a legislaţiei penale cu deciziile instanţei constituţionale a reprezentat un aspect asumat public, atât pe plan intern, cât şi european, şi a constituit, aşa cum am arătat anterior, una dintre raţiunile iniţiativei legislative”, se arată în sesizarea preşedintelui.

El consideră, între altele, că Parlamentul avea deschisă calea reexaminării doar în ceea ce priveşte dispoziţiile cuprinse în fraza a doua a art. 35 alin. (1), acesta neputând efectua modificări în privinţa primei fraze a alin. (1) al art. 35, care corespundea celor statuate prin Decizia nr. 368/2017, întrucât nu conţinea condiţia unicităţii subiectului pasiv pentru reţinerea infracţiunii continuate.

În document se menţionează, printre altele, că termenul prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, ce trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, fără a mai fi necesară referirea la persoană, termenele de prescripţie fiind reglementate la art. 154 din Codul penal, în funcţie de natura şi gravitatea pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile în cazul cărora se aplică. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, considerentele deciziilor instanţei de contencios constituţional au aceeaşi forţă obligatorie ca şi dispozitivul. ”Or, Parlamentul în procedura deschisă potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie a operat modificări în conţinutul normativ al art. 155 Cod penal cu ignorarea considerentelor Deciziei nr. 650/2018 par. 419 şi 421″, susţine preşedintele Klaus Iohannis.

Cele mai citite

Ursula von der Leyen ia în calcul o înțelegere cu extrema dreaptă după alegerile europarlamentare

În cadrul dezbaterii de la Maastricht, organizată de POLITICO şi Studio Europa Maastricht, aceasta a dat de înţeles că ar fi deschisă pentru o...

Alegerea eficientă a unei pompe de apă: Ghid complet pentru maximizarea performanței

Alegerea corectă a unei pompe de apă este esențială atât pentru eficiența energetică, cât și pentru îndeplinirea eficientă a cerințelor specifice fiecărui proiect. Fie...

Ciocniri violente între poliția georgiană și manifestanți la Tbilisi

Poliţia georgiană a folosit forţa marţi împotriva manifestanţilor de la Tbilisi, unde mii de persoane s-au adunat pentru a treia săptămână ca să protesteze...
Ultima oră
Pe aceeași temă