19.1 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăPoliticăCCR decide luni asupra Legii biodiversității. Miza este de aproape un miliard...

CCR decide luni asupra Legii biodiversității. Miza este de aproape un miliard de euro din PNRR

Curtea Constituțională a României urmează să se pronunțe luni asupra sesizării depuse de AUR împotriva Legii biodiversității, după ce judecătorii au amânat miercuri, 12 august, luarea unei decizii pentru 17 august. Actul are o miză importantă pentru politica de mediu, dar și pentru fondurile europene, întrucât Strategia națională pentru conservarea biodiversității 2026-2030 reprezintă un jalon din PNRR, cu o valoare de aproximativ 972 de milioane de euro.

Legea a fost contestată la CCR de AUR după finalizarea parcursului parlamentar. În Camera Deputaților, proiectul a fost adoptat cu 177 de voturi „pentru” și 79 „împotrivă”, iar în Senat forma finală a primit 79 de voturi favorabile și 27 „împotrivă”, senatorii AUR votând împotriva documentului.

Actul aprobă Strategia națională și Planul de acțiune pentru conservarea biodiversității pentru perioada 2026-2030. Printre obiective se numără conservarea și restaurarea ecosistemelor, protejarea speciilor amenințate, utilizarea durabilă a biodiversității și consolidarea capacității instituțiilor responsabile de aceste politici.

Strategia include și obiective privind consolidarea și extinderea rețelei naționale de arii protejate, în acord cu țintele europene și globale de 30% pentru ariile protejate și 10% pentru protecția strictă. Documentul reprezintă jalonul 31 din PNRR, iar neîndeplinirea angajamentului ar putea atrage, potrivit estimărilor Guvernului, o penalitate de 972.455.220 de euro.

AUR s-a opus proiectului și a contestat legea la CCR, pe fondul unei dispute privind forma și parcursul strategiei. Proiectul fusese aprobat inițial de Guvern prin hotărâre, însă Executivul a retras ulterior HG-ul și a transferat prevederile în Parlament, după ce PSD a contestat legalitatea actului emis de un guvern interimar.

În plen, liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a criticat transferarea strategiei în Parlament, vorbind despre o „batjocură fără precedent la adresa ordinii constituționale”.

Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.

Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerița este absolventă de Jurnalism și a obținut diploma de licență de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, specialitatea Jurnalism și Științele Comunicării. Este masterandă în ultimul an la Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. A lucrat pentru redacțiile Monitorul de Brăila și Evenimentul Zilei și este în prezent voluntar la Știri Bazate și Context.ro.
Cele mai citite

1.550 de angajați CFR Marfă, fără salarii de patru luni. Sindicatele cer intervenția urgentă a Guvernului

Sindicaliștii cer deblocarea procedurilor administrative privind concedierea colectivă, precum și identificarea mecanismului legal pentru plata salariilor restante și a compensațiilorAproximativ 1.550 de angajați ai...

Parlamentul European cere accelerarea trenurilor de mare viteză. București–Budapesta, cu peste șase ore mai puțin pe drum

Parlamentul European a adoptat marți un raport care solicită statelor membre să accelereze dezvoltarea rețelei feroviare de mare viteză, cu obiectivul de a conecta...

Protestele din Franța afectează fotbalul! Primul meci amânat după violențele care au zguduit țara

Liga Profesionistă de Fotbal din Franța a anunțat amânarea partidei Montpellier – Red Star, din etapa a zecea a Ligue 2, pe fondul noilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă